Botoşănen băgat în spital de un cal nărăvaş - VEZI în ce hal a ajuns la spital

 

Un botoşănean din satul Ghilăneşti, comuna Cristeşti, a ajuns în acestă după amiază la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Mavromati”, după ce a fost desfigurat de un animal scăpat de sub control. La momentul în care a fost preluat de ambulanţă el se afla sub influenţa băuturilor acoolice.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost adus de urgenţă cu salvarea la Spitalul Judeţean din cauza plăgilor grave pe care acesta le avea la nivelul feţei. Pacientul a declarat că acestea au fost provocate de un cal care l-a lovit drept în figură. Echipajul medical i-a acordat acestuia în sat primele îngrijiri medicale, după care l-au transportat la spital. „Am fost solicitaţi pentru un pacient care prezenta un traumatism cranio cerebral, fractură piramidă nazală, plăgi, contuzii la nivelul facial şi arcadă stângă, sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Bogdan Ursu, medic Serviciul de Preluare a Urgenţelor.

Pacientul a declarat că a fost lovit de un cal, dar medicii nu sunt convinşi că este şi varianta adevărată, urmând să facă o serie de analize pentru a vedea ce s-a întâmplat în realitate. Cel mai probabil el va rămâne internat pentru investigaţii medicale suplimentare.