O viață de film, cu momente sfâșietoare, dar pe care actorul botoșănean a știut să o transforme într-o poveste nu lipsită de accente comice.
Născut pe 16 decembrie 1984 la Botoșani, Cătălin Bordea a devenit cunoscut datorită numerelor sale de stand-up comedy. A studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și, grație talentului său actoricesc, a reușit să facă parte din mai multe producții românești.
Cătălin Bordea a avut o copilărie dificilă. Părăsit de tată și crescut de bunică, deoarece mama era plecată în străinătate, el a trecut prin multe momente dificile. Din fericire, succesul pe care îl are astăzi compensează toate acele clipe grele.
Comediantul l-a văzut pe tatăl său doar o singură dată, iar de atunci drumurile lor s-au despărțit. În ciuda faptului că l-a părăsit pe când avea o vârstă fragedă, Cătălin Bordea nu își urăște tatăl, glumind adesea despre el în show-urile sale de stand-up.
„Tata e încă în viaţă şi e tânăr. Ne-am întâlnit o dată când am fugit de acasă. M-am dus cu o mătuşă de-a mea care mi-a spus să-mi iau certificatul de naştere cu mine că nu o să mă creadă. I-am arătat certificatul când m-a văzut. L-a cercetat, ca la graniţă. M-a crezut până la urmă că eram fiul lui. Şocul mare a fost pentru soţia lui de atunci. Trebuie să-i mulţumesc soţiei lui, de care a divorţat. Am stat o lună acolo şi s-a purtat extraordinar cu mine. Dorina o cheamă şi îi voi mulţumi întotdeauna. Am aflat de la fratele meu vitreg că nu tatăl mi-a trimis bani pe lună, la facultate, ci femeia asta mi-a trimis pe ascuns 50 de euro.
Dacă vreodată voi sta de vorbă cu omul ăsta îi voi spune că eu, încercând să vorbesc cu el, mi-am făcut o altă familie, pe cea a soţiei lui.
Mama când m-a făcut avea 16 ani. Bunica ne-a crescut pe toţi. Eu a trebuit să mă maturizez de la o vârstă foarte fragedă pentru că trebuia să am grijă şi de frăţiorii mei. Mama a avut mai multe relaţii. Îi plăcea să trăiască în permanenţă clipa îndrăgostelii”, a povestit Cătălin Bordea la „Refresh! by Oana Turcu”.
Cătălin Bordea nu a fost un copil dorit, însă bunica a fost norocul lui. Aspasia s-a urcat în autobuzul în care tatăl său îl părăsise și l-a salvat. L-a crescut cum a știut mai bine, iar datorită ei Cătălin Bordea a devenit omul pe care îl vedem astăzi: un bărbat care știe să se bucure de viață și să își iubească familia, așa cum tatăl lui nu a făcut-o.
„Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă. Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele paterne. N-a fost aşa. El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, şi a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam”, a mai povestit Bordea la TV acum ceva vreme, scrie click.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: