Botoșăneanul de la Vocea României, eliminat la ușa finalei după ce a cântat cu Irina Rimes – VIDEO

Bogdan Dumitraș a pierdut vineri seară calificarea în finala de la Vocea României. Botoșăneanul a intrat în competiție directă cu Jasmina Răsădean, care a fost preferată de telespectatori.

 

Absolventul Liceului de Artă Ștefan Luchian a cântat alături de contracandidata sa la intrarea în ultimul act al competiției și de antrenorul său și a acesteia, Irina Rimes.


”Ați sunat foarte bine împreună, chiar sunteți foarte mișto în trioul ăsta și vă felicit”, a afirmat Tudor Chirilă.


De asemenea, Smiley a opina că ” v-ați armonizat, v-ar sta bine împreună”, în timp ce Horia Brenciu a catalogat momentul celor trei ca fiind cel mai bun al serii ca diversitate.


Trioul a cântat piesa ”Blow”.


”Aici am fost noi, nu ne-am gândit la concurs, ne-am gândit să ne simțim noi bine pentru că suntem o echipă minunată. Am două voci senzaționale anul acesta. Votați Bogdan Dumitraș, votați Iasmina Răsădean pentru finala de la Vocea României!”, a spus Irina Rimes.


Până la urmă voturile au mers în procentaj mai mare spre Iasmina.


Dragoș Moldovan, Andi Țolea, Jasmina Răsădean și Elena Bozian sunt finaliștii sezonului 9 de la ”Vocea României”, emisiune realizată de Pro TV.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store