La vârsta la care mulţi tineri visează la o carieră sau se gândesc cum să-şi petreacă timpul liber, Ionuţ Sârbu, din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani, îşi doreşte, la cei 25 de ani, doar sănătate şi puterea de a munci cât mai mult.

Ca mulţi copii de la ţară, Ionuţ a fost, de la o vârstă fragedă, greu încercat de viaţă, iar acum mai mult ca oricând, scrie Adevărul. De mai bine de trei ani este mamă şi tată pentru cei trei fraţi mai mici, dar şi sprijin pentru bunica paralizată.

Munceşte zi şi noapte pentru a le pune o bucată de pâine pe masă, pentru a le cumpăra caiete şi pentru a avea cu ce să-i încalţe. Este singurul întreţinător al familiei, după ce ambii părinţi au murit. Singura moştenire a acestora este o casă dărăpănată cu două camere şi fără gard.

„Eu nu-mi doresc nimic. Vreau să am putere de muncă, atât. Că eu, cu braţele, aduc de mâncare la fraţi şi la bunica. Şi o casă pentru cei mititei. Nu mare, mică, dar măcar să nu cadă pe noi”, mărturiseşte Ionuţ.

Ionuţ a fost primul din cei patru copii ai familiei Sârbu din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti. Ca majoritatea localnicilor din satele din nordul Moldovei, şi părinţii lui Ionuţ trăiau din agricultura de subzistenţă: o vacă de lapte şi o bucată de pământ bună de cultivat.

Au fost mereu atât de săraci încât nici măcar gard la casă nu şi-au putut face, îşi aminteşte Ionuţ. Locuinţa, un bordei de chirpici cu numai două camere, este astăzi aproape prăbuşită.

„Viaţă de copil amărât. Aşa am avut mereu. Bani nu am avut niciodată. Mai tânjeam aşa la alţi copii, dar mă luam cu munca şi uitam, ce puteam să fac?”, spune Ionuţ.

Norocul lui a fost că a iubit munca de mic copil.

„Îmi plăcea să muncesc. Oriunde, şi la pădure, şi la moară, peste tot. Aşa am învăţat de toate. Mi-am ajutat de mic părinţii la muncă, aşa ca la ţară”, ne povesteşte tânărul.

Odată cu vârsta adolescenţei, au început şi necazurile serioase pentru Ionuţ Sârbu. Acum 7 ani, mama i s-a îmbolnăvit de cancer, iar după trei ani de tratamente fără rezultat, femeia a murit. La scurt timp, tatăl lui Ionuţ s-a sinucis, iar după câteva luni a murit şi bunicul, aşa că Ionuţ, la nici 20 de ani, s-a trezit singurul întreţinător al celor doi fraţi mai mici, de cinci şi respectiv zece ani, la vremea aceea. Iar ca tragedia să fie şi mai cruntă, bunica lui Ionuţ a căzut la pat, paralizată.

În afară de Ionuţ, nu avea cine să o îngrijească. Şirul necazurilor s-a încheiat brusc cu moartea singurei vaci de lapte a familiei.

Ionuţ nu s-a pierdut cu firea, nu şi-a abandonat fraţii, ci a început să muncească şi mai mult.

„Cum să-mi las fraţii? Doamne Fereşte! Şi pe bunica, femeia care m-a crescut? Am luat toporul în mână şi m-am dus din poartă în poartă. Întrebam de muncă, oricât de grea, ca să primesc mai mulţi bani. Atunci am realizat că, dacă mă pierd cu firea, îmi nenorocesc fraţii şi bunica. M-a ţinut Dumnezeu tare”, spune Ionuţ.

De 5 ani, tânărul este cunoscut în sat ca omul bun la toate şi care se duce oriunde poate câştiga bani. Preferă muncile la care alţii nu se prea bagă, tocmai pentru a fi angajat şi a câştiga mai mult.

Textul integral AICI

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: