Botoșăneanul care a provocat un incendiu la mănăstire a fost iertat de măicuțe - CE a decis instanța

Focul a provocat daune de circa 200.000 de lei.

 

Botoșăneanul în vârstă de 59 de ani, care a provocat în aprilie 2020 incendiul devastator de la Mănăstirea Râmeţ, a fost condamnat la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru distrugere din culpă şi la muncă în folosul comunităţii.

 

P. Gică domiciliază în comuna Coşula din judeţul Botoşani, dar locuieşte în cea mai mare pate a timpului la mănăstirea din Alba, unde desfăşoară diverse lucrări voluntare de întreţinere.

 

În 16 aprilie 2020, în jurul orei 17:00, acesta a adunat crengile şi iarba care au rămas după curăţenia de dinainte de Sărbătorile de Paşti, a făcut o grămadă în partea de sus a grădinii şi a livezii, în apropierea zidului de piatră şi beton şi le-a dat foc. Potrivit Adevărul, botoșăneanul a supravegheat focul până în momentul în care acesta era aproape stins, dar apoi a părăsit zona. La scurt timp, focul s-a înteţit şi s-a propagat la magazia cu lemne din incinta Mănăstirii Râmeţ, aceasta arzând împreună cu marea parte a materialului lemnos care era depozitat înăuntru.

 

Prejudiciul cauzat a fost în valoare de 200.000 lei, sumă cu care mănăstirea nu s-a constituit parte civilă în cauză.

 

Incendiul a fost de natură a pune în pericol şi livada mănăstirii, iar pentru stingerea acestuia a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

 

 

Și-a cerut iertare și a rămas la mănăstire pentru a plăti paguba

 

Ulterior, inculpatul a rămas în calitate de voluntar la Mănăstirea Râmeţ, cerând iertare pentru ceea ce s-a întâmplat şi lucrând pentru a încerca să achite contravaloarea prejudiciilor cauzate.

 

În incendiu a ars magazia de lemne în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi şi aproximativ 1.500 de metri cubi de material lemnos, care era depozitat înăuntru.

 

Bărbatul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, care a fost acceptat de instanţa de judecată.

 

Pedeapsa decisă este doar o perioadă de probă, respectiv 7 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Bărbatul a mai fost obligat să efectueze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Mănăstirea Râmeţ sau la Primăria oraşului Teiuş.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store