Botoșăneanul Alexandru Corneschi, rezultat magnific la Maratonul de la Boston

Alergătorul român Alexandru Corneschi a realizat un rezultat demn de remarcat la ediția cu numărul 128 a celebrei curse de Maraton de la Boston. 

 

Maratonistul român s-a clasat pe locul 20, într-o companie foarte selectă. Maratonul de la Boston are unul dintre cele mai dificile trasee din lume.

 

Prezent la startul de pe 15 aprilie, românul Alexandru Corneschi (32 de ani) a trecut linia de sosire în două ore, 16 minute și 23 de secunde, clasându-se pe poziția a 20-a, conform Agenției Naționale pentru Sport.

 

Clasarea e una remarcabilă, având în vedere sportivii pe care i-a aliniat la start această ediție, printre ei câștigători de maraton din întreaga lume, potrivit mediafax.ro.

 

Astfel, a luat startul dublul campion Evans Chebet, câștigător a șase din ultimele șapte maratoane la care a participat, precum și al patrulea cel mai rapid bărbat din lume, Sisay Lemma, care, de altfel a și câștigat, cu timpul de două ore, șase minute și 17 secunde.

 

Botoșăneanul Alexandru Corneschi are ca cel mai bun timp personal performanța de două ore, 13 minute și 39 de secunde, realizat în 2022, la Maratonul de la Berlin.

 

(Foto: Garmin România)