Botoșăneanca supraviețuitoare la Bruxelles șochează : Mi-am văzut fetița peste cadavre. Era deasupra lor

Roxana Ştefănucă, românca originară din Botoșani care împreună cu fiica ei s-a numărat printre supraviețuitorii atentatelor din Bruxelles, își amintește cu înfrigurare clipele de groază pe care le-a trăit în metroul belgian. Deși au trecut mai bine de două luni de la tragedie, imaginile masacrului sunt încă vii în mintea ei.

 

Totul s-a întâmplat în câteva fracțiuni de secundă

Tânăra în vârstă de 23 de ani și fiica ei cea mică, de numai doi anișori mai aveau doar două stații de mers cu metroul până să ajungă acasă, după ce o duseseră pe fetiţa mai mare la grădiniţă, când o explozie puternică a semănat moartea în metroul din Bruxelles.

”Eu eram cu telefonul în mână, iar la un moment dat pur şi simplu mi-a zburat din mână. Apoi, bănuiesc că s-a rupt spătarul la scaun, din cauza suflului puternic. Practic m-a învârtit peste cap, pe spate şi am ajuns cu capul sub scaunul meu. Totul s-a întâmplat în câteva fracţiuni de secundă, însă amintirea este atât de vie şi detaliată…”, a povestit tânăra pentru evz.ro.


Iniţial, femeia a crezut că doar ei i se întâmplase ceva şi a încercat să se mişte, însă era complet imobilizată sub mai multe greutăţi. Abia apoi și-a dat seama că, de fapt, este blocată sub cadavrul unui om.

”Pe bâjbâite, am dat cu mâna peste cap şi am simţit că aveam părul ars, era foarte dur, sârmos şi începeam să realizez că respir din ce în ce mai greu. Eram blocată sub un cadavru şi mai multe fiare şi aşteptam să văd dacă se întâmplă ceva. Părea o veşnicie”, a mai spus tânăra.

 

Nu a știut nimic de fetița ei


Disperată să ştie ce e cu fetiţa ei, femeia, care nu auzea decât un ţiuit puternic în urma exploziei, şi-a adunat toate puterile şi s-a eliberat de sub cadavrele care o ţintuiau la podea. Imaginea ulterioară a fost o lovitură şi mai puternică.

”M-am uitat în stânga mea şi mi-am văzut fetița peste mai multe cadavre. Era deasupra lor. Când m-am uitat spre ea, a ridicat căpuşorul spre mine şi m-a privit”, rememorează tânăra momentele de groază.


Roxana Ştefănucă şi fiica ei au fost ulterior transferate în două spitale diferite din Bruxelles, de aceea tânăra își amintește că, pentru ea, coșmarul a continuat și la spital, pentru că ore în șir, timp în care ea a fost permanent conștientă, nu a știut nimic despre copilul ei. Cele două s-au reunit într-un final la unul dintre spitale, unde au stat nu mai puțin de trei săptămâni din cauza rănilor suferite.

 

Au murit 35 de oameni


La sfârșitul lunii aprilie, stația de metroul Maelbeek din Bruxelles, unde a avut loc atentatul în care a fost rănită românca, a fost redeschisă. Evenimentul a avut loc după mai bine de o lună de la atacul terorist în care și-au pierdut viața 15 persoane. În stație a fost instalat un așa numit zid al amintirii pentru ca cei care ajung aici să-şi poată exprima condoleanţele. Cu o oră înainte de atacul de la stația de metrou, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem, unde doi teroriști s-au aruncat în aer. Terminalul de plecări al acestui aeroport a fost redeschis parțial la începutul lunii, iar în primele zile s-au format uriașe, deoarece pasagerii erau controlaţi atât în interiorul terminalului, cât şi înainte de a intra în clădire. La scurt timp, măsurile de securitate au fost relaxate.

Pe 22 martie, capitala Belgiei a fost lovită de două atentate separate, în care şi-au pierdut viaţa 35 de persoane, iar peste 300 au fost rănite. Unul dintre principalii suspecți în aceste atacuri sângeroase, “teroristul cu pălărie” de pe aeroport, a fost prins pe 8 aprilie, la mai bine de două săptămâni de la atacurile teroriste.