Botoşăneanca Raluca Turcan vrea cel puţin doi candidaţi la preşedinţia PDL

 

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, luni, pentru Mediafax, că la viitoarele alegeri interne din partid intenţionează să candideze pentru o funcţie de conducere în PDL şi a apreciat că, pentru preşedinţia partidului, "încurajează varianta a cel puţin doi candidaţi".

În legătură cu funcţia de preşedinte al partidului, Raluca Turcan a arătat că este prea devreme să spună cine ar trebui să candideze, menţionând că, în orice situaţie, competiţia este bună. "Competiţia este bună, în orice situaţie, indiferent de cine candidează. Eu aş încuraja varianta a cel puţin doi candidaţi pentru preşedinţia partidului", a apreciat Turcan. Întrebată dacă Emil Boc ar trebui să fie reales preşedinte al partidului, Raluca Turcan a arătat că nu ştie dacă acesta va mai candida. "Orice om are dreptul să candideze şi dl.Boc, dacă va dori să candideze, are acest drept", a opinat Turcan.
Ea a mai spus că alegerile interne din partid la nivel naţional ar trebui să aibă loc în primăvara anului viitor, după ce se vor termina cele la nivelul organizaţiilor judeţene.