O femeie a ajuns de urgență la spital în urma unui accident petrecut duminică, 20 noiembrie 2016, în jurul orei 12.15, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Din primele cercetări, se pare că o femeie cu handicap locomotor, care se deplasa într-un căruț special a pătruns pe partea carosabilă dinspre strada 1Mai, spre Bulevardul Victoriei, unde a apărut brusc în fața unui autoturism Opel Astra, care a frânat, dar fost lovit din spate de un alt autoturism Opel Vectra.
La locul accidentului a ajuns o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi, un echipaj din cadrul Biroului Rutier și Poliția Criminalistică, care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.
În urma constatărilor de la fața locului, victima prezenta mai multe fracuri urmând să fie investigată și diagnosticată la unitatea spitalicească.
(Sursa - DorohoiNews.ro)