Botoșăneancă din municipiu amendată de Poliție pentru că „șoptea” oamenilor cu cine să voteze 

S-a întâmplat în cursul zilei de astăzi, 9 iunie 2024. 

 

Campanie electorală lângă secția de votare 

 

 

La o secție de vot, din municipiul Botoșani, jandarmul aflat în serviciu de protecție a constatat faptul că o persoană care se afla în apropierea secției de votare, influența alte persoane să voteze un anumit candidat. 

 

A fost stabilită identitatea acesteia, fiind vorba despre o femeie de 66 de ani, din aceeași localitate. 

 

Față de aceasta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1.400 de lei.

 

 

Sancțiuni de peste 9.000 de lei pentru încălcarea legislației electorale

 

Până la ora 15:00, la nivelul județului Botoșani au fost semnalate 18 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 13 nu s-au confirmat, iar în celelalte cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 9.600 de lei.

 

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

 

Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale: 8 amenzi în valoare de peste 9.600 de lei și un avertisment. 

 

Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de fraudă la vot.