Botoșăneancă din Italia: Deși sunt la pensie, m-am gândit că pot da o mână de ajutor în această perioadă grea

În martie 2020, cu câteva luni înainte de a ieși la pensie, a luat virusul de la unul din pacienții de la clinica de recuperare geriatrică unde lucra. A fost unul din primele cazuri din primul val. Astfel a ajuns la spital, unde a fost internată timp de 10 zile, cu o formă destul de gravă a bolii. La scurt timp după externare, a ieșit la pensie.

 

Angela Mihailiuc Aciobaniței, originară din Botoșani, este asistentă medicală la pensie și locuiește în nordul Italiei, la Cremona.

 

La începutul anului 2021, autoritățile au făcut apel la personalul medical, chiar și la pensionari, să dea o mână de ajutor în cadrul campaniei de vaccinare. Angela a răspuns apelului și s-a prezentat pentru a-și continua activitatea ca asistentă. În septembrie, românca a ajuns pe primele pagini ale presei locale, alături de echipa din care face parte, fiind cu toții lăudați pentru cum și-au desfășurat munca. Din martie până în septembrie, la centrul de vaccinare (Hub) din Cremona, unde a lucrat Angela, s-a făcut un număr record de vaccinări: aproape 300.000.

 

Centrul a fost închis, pentru că acum, pentru imunizările viitoare, e suficientă o locație mai mică.

 

Angela a povestit pentru Rotalianul.com cum au decurs lunile în care a lucrat la centrul de vaccinare: cum s-a derulat campania, ce spun oamenii, care sunt problemele cu care s-a confruntat, care au fost efectele secundare adverse întâlnite.

 

„Am început să lucrez în centrul de vaccinare din luna martie. Deși sunt la pensie, m-am gândit că pot da o mână de ajutor în această perioadă grea. În primele luni, până în mai, au venit persoanele în vârstă, așa cum era prevăzut în planul național de imunizare. Apoi am avut persoanele din ce în ce mai tinere (lunile mai, iunie) și, ultimii, tinerii de peste 12 ani”,

a explicat Angela.

 

Botoșăneanca a avut ocazia să discute cu cei pe care i-a vaccinat.

 

„Marea majoritate din ei erau și sunt convinși că doar vaccinul poate să oprească pandemia și astfel ne putem întoarce la normalitate. Mulți au avut experiențe triste în familie în urma infectării cu coronavirusul- decese, internări, dar și efecte secundare după boală (așa numitul long covid, n.red). Deci erau încrezători, bucuroși că în sfârșit există un remediu. Ceea ce am putut constata era că erau foarte bine informați și cu privire la efectele posibile ale vaccinului, inclusiv efecte adverse secundare”.

 

Pentru că a venit vorba de efecte secundare, Angela spune care au fost cele mai frecvente, după inoculare.

 

„Menționez că eu am lucrat atât în sala de vaccinare, cât și în cea de observație și monitorizare. Dacă la persoanele în vârstă am întâlnit puține efecte secundare imediate (tahicardie, urticarie, amețeli, tensiune crescută, amețeli), la persoanele tinere cel mai des am întâlnit frică, teamă, amețeli, care dispăreau după 20, 30 minute, timp în care noi deveneam și… psihologi pentru a-i liniști”.

 

Alături de cei convinși de beneficiile vaccinului, asistenta româncă ne povestește și că a întâlnit persoane care s-au vaccinat din alte motive:

„Lumea e interesată și de obținerea certificatului verde, nu doar pentru întoarcerea la normalitate, ci și pentru a ști că-i protejează pe cei din jur. Am întâlnit și alți câțiva cetățeni care nu erau convinși de utilitatea vaccinului, dar erau obligați la locul de muncă, să prezinte un Green pass sau doreau să meargă în vacanță”.

 

Integral aici

 

(Foto: rotalianul.rom)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store