Botoşăneanca cu zâmbet frumos care a luat-o de la zero în Atena şi a reuşit: Duc dorul României - FOTO

O botoşăneancă, în vârstă de 33 de ani  şi-a luat viaţa în propriile mâini şi şi-a clădit o nouă viaţă în inima Greciei.

 

 

Cătălina locuiește în Atena din 2003. este din Dorohoi şi are o activitate variată, lucrează ca asistent farmaceutic. În fiecare zi pregătește rețetele, le introduce în sistem, verifică data de valabilitate și dă comenzile de medicamente la depozite și la firmele producătoare. Farmacia este vis-a-vis de  un spital și are  o activitate continuă. Prepară în laborator creme și soluții în funcție de rețete și face și vaccinurile antigripale în perioada de iarnă. Are mare responsabilitate, explică clienților administrarea medicamentelor. Zi de zi întâlnește tot felul de oameni, inclusiv consumatori de droguri sau oameni cu probleme psihice care vin de la spitalul din apropiere.

 

«Ascult povești uimitoare de viață și îndemn  pe toată lumea să aibă grijă de ea. Mai bine să prevenim, decât să tratăm!”

 

Cu ce probleme v-ați confruntat aici ?

La început a fost foarte greu. Limba mi se părea foarte grea. Credeam că nu voi reuși niciodată să o învăț! Studiile le-am făcut în România, practica la fel, așa că, întorcându-mă aici, fiind alt sistem a trebuit să o iau de la zero. Intre timp, învățând limba greacă, mi s-a oferit ocazia să lucrez ca asistent  la farmacia la care sunt și acum. Știind că diploma este recunoscută în străinătate, după câteva luni bune am reușit să o recunosc. Așadar, un nou start. Noi reguli, noi termeni, alt mod de lucru. Colegele m-au ajutat, am trecut cu brio perioada de probă și am rămas în sistem.

Ce crezi că trebuie schimbat în România pentru ca românii să se întoarcă în țară ?

Sinceră să fiu, duc dorul României. S-au schimbat multe…Din perioada în care studiam acolo, salariile de acum sunt destul de bune, chiar ajung la cele primite de noi, aici, care au scăzut foarte mult din cauza crizei și situației financiare precare cu care se confruntă Grecia. Nu sunt de-acord cu monopolul lanțurilor farmaceutice și pentru că în momentul de față cei care vor să-și deschidă ceva pe cont propriu sunt nevoiți să se ducă la sate. Nu sunt de-acord cu targhetul impus angajaților, prin care în funcție de vânzări ți se stabilește salariul. Nu poți băga pe gât oamenilor medicamentele. Mi-as dori să se schimbe toate astea și să se încerce un trai mai bun pentru toți oamenii, indiferent de studii sau poziție socială! Pentru mine România înseamnă ACASĂ…familie… liniște…Cele mai frumoase amintiri, chiar dacă aproape jumătate din viața mea mi-am petrecut-o aici. Vreau la un moment dat să mă întorc de tot în țară.

(Sursa: Diasporaazi)