Viviana Bejinariu este cel mai mare dintre cei 5 copii ai familiei. A ajuns în canotaj la 14 ani, dar cel mai mult îi plăcea când se întorcea acasă, la Grămești, în Botoșani, și le aducea cadouri fraților ei.
Pe podiumul Campionatului Mondial de la Sarasota se cântă imnul. Barca de 8 plus 1 a României tocmai s-a întors pe primul loc, după o absență de 18 ani! Penultima pe podium, Viviana Bejinariu (23 de ani) nu se mai poate ține pe picioare. Pune capul pe colega din fața ei, Ioana Vrânceanu.
"Nu mai pot, mi-e rău! Îmi vine să vomit!", îi spune ea.
"Deșteaptă-te, române!" s-a terminat. Și Viviana e luată în primire de doi doctori. E prețul succesului după o cursă în care a tras până la epuizare, până la leșin. Nu-și mai aduce aminte nimic din timpul ei!
"Cu toate acestea, când văd medalia, tot spun că e cea mai frumoasă amintire din cariera mea de până acum", spune râzând Viviana Bejinariu.
Viviana a început canotajul la 14 ani. La CS Botoșani.
"Doamna Elena Iacob a venit la mine la școală, în comuna Grămești, satul Botoșănița Mică", își începe povestea sportiva.
"Eram cea mai înaltă din școală și de asta am fost selecționată, normal. Aveam 1,76 metri. Nu am mai crescut însă decât doi centimetri de atunci", continuă Viviana.
Nu știa nimic despre canotaj, dar i-a plăcut. Mai greu a fost cu plecatul de acasă.
"Am stat două săptămâni, după care am vrut să renunț. Norocul meu a fost că l-am auzit pe tata vorbind cu doamna antrenoare. A întrebat-o dacă mă descurc pentru început. Și ea i-a zis că prind repede, că merge, și atunci s-a întâmplat să trec eu pe lângă ei. Și ceva parcă s-a schimbat, mi-a dat încredere. Am zis că să mai încerc din nou, dar tot am plecat și am stat câteva luni pe acasă", continuă moldoveanca.
Lucrurile serioase au început din 2011, când, cu barca de 8 plus 1, a luat argintul la Mondialele de pe lacul Eaton Dorney, lângă Londra. Din acea barcă însă, doar Viviana mai face canotaj!
A trecut apoi la vâsle, deși e mult mai greu într-o astfel de barcă. La Mondialele de juniori din 2013, la Linz (Austria), barca de 4 a României ieșea campioana lumii.
"A fost cea mai frumoasă amintire a mea până în acest an! De ce? Pentru că acolo am plecat într-o barcă în care nimeni nu credea, eram ultimele la procent, nu avea treabă lumea cu noi, nici nu au vrut să ne trimită! Ziceau că mai bine iau pe altele. Am intrat ultimele în finală și am făcut surpriza. Am câștigat titlul", povestește botoșăneanca la Gazeta Sporturilor
Rezultatele au continuat. A trecut în proba de două vâsle, alături de Ioana Vrânceanu. Și se pot mândri cu aur la Mondialul din 2014, la Varese (Italia), plus aceeași medalie, un an mai târziu, la Plovdiv (Bulgaria). În 2016 au coborât ștacheta și au luat doar bronz, la campionatele lumii de tineret disputate la Rotterdam (Olanda).
Viviana Bejinariu ajunge rar acasă, programul nu-i dă voie. Dar când o face, are o mare plăcere.
"Să duc fraților mei jucării și dulciuri. De multe ori am făcut pe Moș Crăciun. Și era foarte bine!", spune Viviana.
Are doi frați și două surori. Cea mai mică are 9 ani. "La ea și acum vine Moș Crăciun!", zâmbește sportiva. Viviana e privită cu alți ochi de ai săi.
"Recunosc, eu sunt vedeta, dar pentru că mă văd rar, sunt tot plecată", spune Viviana.
"Banca suspinelor", Banca Vivianei
Canotoarea recunoaște că de multe ori a vrut să renunțe la canotaj.
"Când stai 11 luni pe an în cantonament e greu să reziști, trebuie să ai psihicul tare. Pe apă, când te antrenezi și nu-ți ies antrenamentele, îți vine să te duci în cameră, să-ți faci bagajul și să pleci. Dar până ajungi în cameră, la bagaje, te calmezi! E greu cu datul jos din barcă, nu depinde doar de tine...", spune râzând sportiva.
Când e nervoasă, se liniștește într-un anume fel.
"Am un loc al meu, mă duc pe o bancă, undeva cu vedere la lac, și acolo stau, mă descarc, până îmi revin! Uneori plâng, o mai sun pe mama, îi spun că vin acasă, că eu nu mai stau la Snagov. Ea, săraca, mă ascultă, a făcut-o de fiecare dată, știe că s-a întâmplat de multe ori... Mă aprobă, dar a doua zi o iau de la capăt de parcă nimic nu s-a întâmplat", mărturisește Viviana.
Găsește alinare și la cea mai bună prietenă a ei, la Mădălina Bereș.
"Cu ea mă înțeleg cel mai bine, e genul care știe să te asculte, să te încurajeze".
Acum, că e campioană mondială, își dorește să ajungă să urce pe podium și la Olimpiadă.
"Sper să am puterea să ajung până la Tokyo pentru că volumul de muncă a crescut mereu parcă. Să fiu sănătoasă și să ajung de cât mai puține ori pe banca mea cu vedere la lac!" e dorința canotoarei
