Femeia în uniformă din Botoșani care a salvat sute de copii din accidente casnice: GALERIE FOTO

Campania publică are ca scop informarea și educarea preventivă a părinților și copiilor referitor la accidentele casnice.

 

Inițiativa din Nordul Moldovei

 

În anul 2018, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani (ISU) , Dorina Lupu a lansat o campanie menită să să aibă impact atât la nivelul județului, cât și la nivel național pentru siguranța copiilor.

 

Acțiunile pompierilor prin prisma acestei campanii au presupus muncă de teren în comunele și satele din Botoșani pentru a informa părinții cu privire la pericolele la care le sunt expuși copiii.

 

,,Campania «Un cămin sigur pentru copilul tău» a început să fie efectiv derulată în anul 2018, însă atunci am început doar cu niște comunicate de presă și recomandări. Mai târziu, am încercat să ajung mai aproape de cetățeni, mai aproape de părinți, prin întâlniri, prin activități de informare și educare preventivă, mergând în comunele sau în satele de unde sunt părinți cu copii mulți și explicându-le care sunt pericolele la care sunt expuși cei mici în mediul casnic.”

 

Căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

 

Rezultate remarcabile

 

Căpitanul Dorina Lupu, cea care a gândit acțiunea a avut ca scop principal obținerea unor rezultate care să pună statisticile în scădere privind numărul copiilor deveniți victime în accidentele casnice. Ei bine, campania a avut un impact pozitiv.

 

,,Potrivit datelor statistice, înainte de a începe această campanie, în jur de 1.500 de copii ajungeau la spital în urma unor accidente casnice. În anul 2022, numărul acestora a scăzut sub 400. Acum, stau și mă gândesc – poate au fost și anii de pandemie în care părinții au fost acasă mai mult timp și au supravegheat copiii mai îndeaproape. Însă eu consider că și noi avem o mică contribuție în această scădere a numărului de victime din rândul copiilor.”

 

Căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

 

Pompierul Sam

 

Pentru a spori atenția micuților și pentru a-i face să asocieze mai plăcut informațiile de prevenție cu experiența celor de la ISU, Dorina Lupu a venit cu ideea de a introduce în activități și un personaj îndrăgit de mulți copii.

 

,,Ne-am gândit la un traseu tehnico-aplicativ și la un personaj îndrăgit din desenele animate care să îi atragă, adică Pompierul Sam. Este tot ideea mea, iar personajul a prins viață cu ajutorul Teatrului pentru Tineret și Păpuși Vasilache. Le prezentăm pericolele la care pot fi expuși.”

 

În cadrul activităților desfășurate pe teren și în incinta școlilor, pompierii le prezintă atât copiilor, cât și părinților cazuri reale care au provocat tragedii din lipsa unor informații de prevenire.

 

Printre potențialele pericole la care pot fi expuși micuții se numără: înghițire corpi străini, opărire, otrăviri involuntare, înec sau căderi de la înălțime, educația preventivă fiind un factor necesar pentru toți părinții.

 

Meritele proprii

 

Invitată la emisiunea Botoșăneanul TV, căpitanul Dorina Lupu a fost întrebată despre satisfacția rezultatelor din urma acțiunilor sale.

 

,,Am o satisfacție, însă de fiecare dată când aud că s-a întâmplat un accident în care este implicat un copil, îmi doresc și mai mult să organizez și mai multe activități de informare și educare preventivă și să fiu cât mai aproape de oamenii care nu au acces la informație.”

 

 

Mai mult decât atât, atât colegii și conducerea, cât și Consiliul Județean Botoșani (CJ) au sprijinit acțiunea. Din fondul CJ au fost realizate materiale informative, sub forma unor broșuri.

Aceste broșuri conțin principalele riscuri din locuință , dar și modalitățile de îndepărtare a pericolelor.

 

Următoarea acțiune a pompierilor prin intermediul campaniei va fi în 10 februarie 2024, în comuna Hilișeu Horia acolo unde părinții vor asista la prezentări de educare, iar copiii vor participa la activități cu pompierul Sam.

Subiectul amănunțit poate fi vizionat mai jos în intervalul 44:46 - 51:41.

(Sursă foto: Facebook)