DOI ani de închisoare pentru un golan care a trântit o femeie și i-a furat geanta

O femeie din municipiul reședință de județ a tras o sperietură zdravănă după ce a fost atacată de un tânăr în vârstă de 22 de ani.

 

Botoșăneancă tâlhărită în plină stradă

 

Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut. Atunci, o botoșăneancă se deplasa pe strada Sucevei, iar la un moment dată a fost atacată de un tânăr în vârstă de 22 de ani. Acesta a izbit-o la pământ pentru a-i fura poșeta și sacoșa pe care le avea în mână. În urma căzăturii, femeia a suferit mai multe leziuni traumatice ce au necesitat între opt și zece zile de îngrijiri medicale.  

 

În consecință, tânărul respectiv a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Prezent în fața instanței de la Judecătoria Botoșani, bărbatul, aflat în arest preventiv și-a recunoscut vina.

 

„Recunosc fapta așa cum e descrisă în rechizitoriu. Solicit să fiu judecat în baza procedurii simplificate”,

au fost singurele cuvinte rostite de tânăr.

 

Avocatul lui a cerut o pedeapsă orientată spre minim și asta pentru că al său client a recunoscut și a regretat fapta invocând și lipsa antecedentelor penale, dar și vârsta acestuia.

 

De partea cealaltă, botoșăneanca atacată a susținut că nu formulează pretenții civile deoarece și-a recuperat încă de atunci bunurile în valoare de 500 de lei.

 

Tinerețe distrusă într-un moment de inconștiență

 

Săptămâna aceasta, instanța a dat sentința în acest caz, tânărul fiind condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

 

În baza disp. art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.D la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ( trei ) ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 lit. c Cod penal,

se arată în decizia instanței

 

Totodată, tânărul să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 300 de lei.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store