Botoşăneancă cu mâna plină de sânge transportată de la serviciu la spital: Colegii alertaţi de ţipetele femeii

O botoşăneancă a ajuns de la serviciu direct la spital după un accident grav de muncă.

 

O femeie în vârstă de 40 de ani, angajata unei fabrici de mobilă din Botoșani, și-a tăiat mâna într-un dispozitiv de tăiat lemnul. Femeia prelucra niște lemne la o mașină specială, iar la un moment dat și-a prins mâna în pânza mașinii de tăiat lemne.

 

Țipetele de durere ale femeii au fost auzite de colegii ei, care i-au dat primul ajutor și au sunat la 112.

 

O ambulanță a ajuns la fața locului, preluând-o pe femeie.

"Pacienta a suferit un traumatism complex la oasele pumnului stâng şi mai multe plăgi tăiate. A fost internată pe secţia de chirurgie plastică pentru evauare", au precizat medicii pentru Observator

Accidentul este cercetat de inspectorii de muncă.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store