Un bărbat din județul Botoșani a fost trimis în judecată ieri, 24 februarie 2016, după ce și-a omorât în bătaie partenera de viață.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Gigel Rotărescu, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în sat-comuna Durneşti, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ omor”. S-a reţinut că, în seara de 30 noiembrie 2015, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat soţiei sale, victima Aurelia Rotărescu, multiple lovituri, cauzându-i un traumatism abdominal, cu rupturi de organe interne şi intestine, cu infiltrate hemoragice şi traumatism toracic acut închis cu fracturi costale, unele penetrante, ruptură pleuropulmonară, hematom subpleural, infiltrate hemoragice, care au provocat decesul într-un timp foarte scurt .
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
(Foto generic: Pro TV)