Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
La data de 5 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au emis ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 59 de ani, din comuna Hudești, pentru faptul că au avut un comportament agresiv față de mama și soția sa.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de cinci zile, iar bărbatul a fost evacuat din domiciliu având mai multe obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de locuință.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de aceștia poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.