Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiu.
Conform prevederilor legale, jandarmii au dreptul şi obligaţia să intervină şi în afara orelor de program, atunci când iau la cunoştinţă de pregătirea sau de săvârşirea unor infracţiuni, acţionând pentru conservarea urmelor, prinderea făptuitorului, ridicarea corpurilor delicte, a celorlalte mijloace materiale de probă şi predarea imediată a acestora autorităţilor competente.
Astfel în data de 19 septembrie, un jandarm care se deplasa pe Bulevardul Mihai Eminescu a fost sesizat de un taximetrist cu privire la faptul că o persoană care se află în maşina sa se află sub influenţa unor substanţe interzise de lege şi refuză să plătească cursa efectuată, adresându-i şi injurii totodată.
Subofiţerul a intervenit prompt şi a extras din autovehicul un tânăr recalcitrant pe care l-a imobilizat, din cauza comportamentului manifestat de acesta, după care a contactat telefonic dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pentru a trimite un echipaj auto la faţa locului în vederea luării măsurilor legale.