Botoșănean ridicat de polițiști din ușa bisericii, s-a ținut de tot ce a putut ca să nu-l bage în autospecială – VIDEO & FOTOGALERIE

Un localnic care își face veacul în cartierul Primăverii a fost luat cu forța de polițiști, din cimitirul Pacea. Om al străzii, acesta stătea astăzi în jurul orei 11:30 pe o bancă amplasată chiar în fața bisericii când oamenii legii au ajuns acolo.

 

Urma să înceapă o slujbă și unul dintre oamenii din zonă l-a reclamat la Poliție întrucât avea un comportament nepotrivit pentru un astfel de eveniment religios.


”Hai, ia-ți bagajul și vii cu noi”, i-a spus unul dintre polițiști.


”Eu nu deranjez pe nimeni, eu răspund pentru ce fac”, a fost replica bărbatului, care a refuzat să se ridice de pe bancă.


”Cum nu faci nimic, dar când l-ai înjurat pe preot ai uitat?” l-a întrebat un enoriaș din apropiere.


Văzând că este necooperant, oamenii legii au venit cu o autospecială până în fața lăcașului de cult.


Când să îl ridice de pe bancă, respectivul s-a ținut cu mâinile de mânere, după care s-a așezat direct pe alee, așa că l-au ridicat de acolo și l-au băgat în mașină, acolo unde botoșăneanul în cauză a început să izbească.


”El e băiat bun, liniștit, dar când bea începe să înjure”, povestea o femeie.


Autospeciala MAI a părăsit apoi cimitirul cu girofarul pornit.