Botoșănean REȚINUT de polițiști după ce s-a apropiat de soție și copii

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore la sediul Poliței din municipiu.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Vorona, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu. 

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, la solicitarea soției sale, în data de 14 septembrie 2024, pentru fapta de violență în familie, prin aceea că nu a păstrat distanța de 200 de metri, impusă și s-a apropiat de soția și copiii minori.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani.