Botoșănean purtat pe la DNA Suceava și Tribunal pentru niște scânduri la gardul unei case celebre

Pentru o activitate de câteva zile angajatul unei societăți din Botoșani a făcut numeroase drumuri la Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava sau Tribunalul Botoșani.

 

Gheorghe Vieru a avut o oarecare legătură cu casa construită pentru socrul lui Florin Țurcanu, ex-președintele Consiliului Județean și pentru care fostul șef al județului a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

 

A avut legătură în sensul în care a tăiat niște scânduri pentru un gard, în fabrica societății Cornell’s Floor ce este administrată de omul de afaceri Marcel Bârsan. Ulterior, Gheorghe Vieru a intrat în concediu pentru creșterea copilului și a revenit la muncă abia după doi ani.

 

Asta a fost singura lui legătura cu casa familiei Țurcanu și pentru cele câteva scânduri tăiate a dobândit calitatea de martor în dosar și a fost audiat la DNA Suceava și mai apoi citat de trei instanțe la Tribunalul Botoșani.

 

Marți, 5 martie 2019, a apărut din nou în fața judecătorilor unde și-a repetat a patra sau a cincea oară implicarea în lucrările pentru construcția casei. Depoziția sa nu a durat mult, pentru că a vorbit despre munca sa limitată și a arătat că știa a cui este gardul, respectiv a „dlui Florin Țurcanu”, dar și că a auzit de la colegi despre casa de pe Aleea Pajiștii.

 

Tot marți au fost citați la Tribunal, Ghiorghiță Ureche în calitate de director tehnic la Cornell’s Floor, care a povestit despre vizitele la terenul unde s-a construit casa, dar mai ales despre cum a ajuns să întocmească o serie de oferte fictive pentru o licitație la Primăria Avrămeni care viza împietruiri de drumuri.

 

A mai fost audiat Daniel Havârneanu, inginer în cadrul aceleiași societăți, care a fost întrebat despre devizul de lucrări, materiale de construcție și valori estimative ale intervențiilor. Instanța a fixat un nou termen pentru luna viitoare ]n vederea continuării audierii listei de martori.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: