Botoșănean prins cu nereguli după un control în trafic: CE au descoperit polițiștii

În urma controlului efectuat de polițiștii botoșăneni tânărul a intrat în bucluc.

 

La data de 26 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autovehicul condus de un tânăr din aceeași localitate. 

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar cel pe care îl conducea i-a fost încredințat de către proprietar, deși cunoștea faptul că tânărul nu deține permis.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține acest drept.