Botoșănean prins beat la volan a fugit de Poliție abandonând actele și mașina

Început de week-end cu ghinion pentru doi șoferi botoșăneni care s-au încumetat să se urce la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre ei, a refuzat aparatul etilotest și a fugit de Poliție, iar celălalt nu deținea permis de conducere.

 

Fuga de Poliție și refuzul aparatului etilotest

Joi, în jurul orei 22.20, a fost oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr de 32 ani, din municipiu.
Întrucât mirosea a alcool, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care acesta a refuzat-o, afirmând că doreşte recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, botoșăneanul s-a sustras însă conducerii la Spitalul Judeţean Botoşani, părăsind în fugă locul unde a fost depistat în trafic, abandonând autoturismul şi documentele prezentate poliţiştilor. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

”Șofer” fără permis, plimbare cu mașina pe strada Pacea

Sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, a fost oprit în trafic, pe strada Pacea, un autoturism care rula de pe un sens de circulaţie, pe celălalt, având o traiectorie sinusoidală. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de  34 ani, din municipiul Botoşani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
CITEȘTE:
 Bărbat beat mangă și vitezoman, plimbare cu mașina ”belgiană” – AFLĂ-i alcoolemia