Botoșănean pârât de vecini: CE făcea în podul blocului

Polițiștii l-au amendat și au mai luat o măsură.

 

Porumbei în podul blocului

 

În data de 29 iunie 2023, potrivit prevederilor H.C.L. nr. 355/2011, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au dispus sancționarea contravențională a numitului A.V., care a improvizat în podul blocului un adăpost pentru creșterea  porumbeilor.

 

Totodată a fost dispusă măsura igienizării podului.

 

 

Amenzi și în trafic

 

Activitățile desfășurate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumuri publice au vizat autovehiculele oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și pe trotuare, fiind întocmit un număr de 15 procese verbale conform O.U.G. nr. 195/2002, dar și respectarea prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 – în parcările cu plată de pe raza municipiului, fiind constatate 17 fapte contravenționale.