Botoșănean oprit de polițiștii suceveni, neregula descoperită la control

Un botoșănean a fost tras pe dreapta de polițiștii suceveni și a rămas fără marfă.

 

La data de 15 ianuarie 2024, ora 12:30, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, executau serviciul de patrulare pe DN29A, pe raza localității Adâncata, comuna Adâncata, județul Suceava pe direcția de mers Zvoriștea - Adâncata, având în vedere planul de acțiune pe linie de  silvicultură, au procedat la oprirea unei autoutilitare care transporta material lemnos.

 

La volan a fost identificat un bărbat domiciliat în localitatea Alba, comuna Hudești, județul Botoșani. Acesta nu a putut prezenta în vederea efectuării controlului certificatul de înmatriculare al vehiculului condus, polița RCA, actul său de identitate și permisul de conducere.

 

Fiind efectuate verificările necesare în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că acesta este deținător de permis de conducere, are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice valabil, deține poliță RCA valabilă iar vehiculul condus are inspecția tehnică periodica valabilă.

 

Întrebat cu privire la legalitatea transportului de material lemnos, șoferul a precizat verbal că nu deține documentele legale de proveniență și transport. Drept urmare, lucrătorii de poliție au procedat la verificarea autoutilitarei în SUMAL 2.0 constatând că în cauză nu au fost emise documente legale de proveniență și transport.

 

Vehiculul a fost condus la sediul Ocolului Silvic Adâncata, iar șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 19 alin. 2 lit a pct. 1 din Legea 171/2010 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, dispunându-se în același timp confiscarea cantității de 2,70 mc lemn foioase și rășinoase în valoare de 443 lei.