Ieri, pe 11 mai 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, au observat în trafic un autoturism al cărui conducător auto folosea telefonul mobil, fără dispozitiv „mâini libere” și nu purta centura de siguranță.
În urma interceptării acestuia în trafic, conducătorul auto a declarat că nu are asupra sa documentele personale, motiv pentru care s-a procedat la verificarea în bazele de date.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit identitatea acestuia, în persoana unui bărbat de 49 de ani, din comuna Curtești, precum și faptul că acesta nu respectă măsura autoizolării la domiciliu, impusă din data de 1 mai 2020.
În cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespecatrea măsurii autoizolării la domiciliu cu avertisment, iar ca măsură complementară a fost dispusă carantinarea acestuia pe o perioadă de 14 zile.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat și pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 cu amendă în cuantum de peste 1.000 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: