Botoşănean MORT într-un teribil accident: Şoferul vinovat are toate șansele să scape cu o pedeapsă ușoară

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au finalizat recent cercetările într-un dosar privind un groaznic accident rutier, în urma căruia un botoşănean în vârstă de 56 de ani a murit, în timp ce fiul său, în vârstă de 15 ani, a suferit leziuni foarte grave.

 

A adormit la volan și a intrat în doi pietoni, tată și fiu

 

Cei doi erau pietoni și se deplasau pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, dinspre Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc spre Gara Câmpulung Est, când au fost loviți de o mașină scăpată de sub control. Șoferul care a provocat accidentul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dar și pentru vătămare corporală din culpă. În cadrul anchetei s-a stabilit cert că accidentul s-a produs din cauză că șoferul a adormit la volan.

 

Moartea a venit din spate

 

Accidentul s-a produs pe 21 aprilie 2016, în jurul orei 16.15.  Bărbatul care a murit era din comuna Pomârla, judeţul Botoşani. Acesta venise la Câmpulung Moldovenesc cu fiul său, atunci în vârstă de 15 ani, care se pregătea de examen la Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare”. În timp ce mergeau dinspre liceu spre Câmpulung Modovenesc, cei doi au fost loviți din spate de un autoturism Chevrolet, condus dinspre Vama.

 

Bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost lovit în plin, murind pe loc. Leziuni care au necesitat 125-130 de zile de îngrijiri medicale.Minorul a suferit mai multe fracturi, din care una severă, la picior. La volanul maşinii a fost identificat Petru Galan, în vârstă de 67 de ani, din comuna Şaru Dornei.

 

Dacă pentru tată nu s-a mai putut face nimic, fiul minor al acestuia a suferit leziuni care au necesitat 80-85 de zile de îngrijiri medicale, care ulterior au fost prelungite la 125-130 de zile de îngrijiri medicale.

 

Șoferul nu avea viteză, dar era obosit

 

Din ancheta derulată în acest caz a rezultat că mașina a pătruns brusc pe sens opus, lovindu-l în plin pe bărbatul de 56 de ani și acroșându-l pe minor. La fața locului nu au fost găsite urme de frânare, astfel că a devenit destul de clar că s-a întâmplat ceva cu șoferul.

 

Acesta a recunoscut pe parcursul anchetei că, pe fondul oboselii, a ațipit la volan. Pasagerul din mașină a declarat și el că l-a văzut pe conducătorul auto cu ochii închiși, în timp ce mașina a pătruns pe contrasens. Din expertiza efectuată în dosar a rezultat că în momentul premergător și în cel al producerii accidentului, mașina avea circa 50 de km/h. În aceste condiții, viteza nu a fost o cauză favorizantă a producerii accidentului, au stabilit procurorii.

 

Procesul va începe la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Trei părți civile în dosar

 

Procurorii au mai stabilit că vina pentru accident îi aparține exclusiv șoferului, pietonii deplasându-se regulamentar pe acostament, pe partea stângă a drumului. Bărbatul care a provocat accidentul a avut o atitudine sinceră pe parcursul anchetei, a colaborat cu organele de urmărire penală, a achitat costurile expertizei tehnice, ale autopsiei și recoltării probelor biologice, a recunoscut și a regretat faptele comise, se mai arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

 

Procesul în care va fi judecat inculpatul va începe la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Părți civile din dosar sunt soția bărbatului decedat și cei doi copii ai acestuia, cel implicat în accident și încă un frate. Cei trei s-au constituit părți civile în acest  dosar, urmând a solicita daune materiale și morale.

 

Foarte probabil, cea mai mare miză a dosarului va fi legată de despăgubirile pe care le vor primi membrii familiei de la asigurător. În privința inculpatului, având în vedere că nu are circumstanțe agravante, acesta are toate șansele să scape cu o pedeapsă mai ușoară, cu suspendare. (Sursa: Monitorul de Suceava)

 
download from google play download from apple store