O simplă plimbare pe străzile unui oraș liniștit avea să se transforme într-un coșmar pentru botoșăneanul de 40 de ani.
La data de 1 iunie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizați de către un bărbat de 40 de ani, din județul Botoșani, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.
Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiștii de investigații criminale a condus la identificarea cu rapiditate a persoanei bănuite de comiterea faptei.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză se deplasa pe o stradă din Târgu-Neamț, ar fi fost acostat de un tânăr de 28 de ani, din Vânători-Neamț, care ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia, moment în care l-ar fi deposedat de o sumă de bani și telefonul mobil.
În urma documentării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: