În ziua în care, într-un tren care staționa în Gara Botoșani, unui călător i se fura bagajul, un botoșănean era jefuit în trenul de Brașov.
Și în primul caz, și în al doilea, făptașii au ajuns în arestul Poliției. Unul la Botoșani, celălalt la Brașov.
Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În fapt, la data 30 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 de către un bărbat, în vârstă de 57 ani, din judeţul Botoşani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu trenul pe raza judeţului Braşov, a fost victima unui furt.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliţie au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 45 ani, profitând de neatenţia persoanei vătămate, i-ar fi sustras celui din urmă telefonul mobil”, a transmis comisar de poliţie Alina Ivan, reprezentant IPJ Braşov.
În baza probatoriului administrat în cauză, vinovatul a fost dus pentru 24 de ore în arestul IPJ, cercetările fiind continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub coordonarea Parchetului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: