Botoşănean într-un impact Audi - VW, zeci de minute de ceartă în stradă

Un botoșănean a fost implicat zilele trecute într-un accident rutier în centrul orașului Hârlău. Acesta nu s-a ales cu răni grave, în schimb mașina în care se afla a suferit avarii, scrie NewsPașcani.

 

Două mașini care se aflau în trecere s-au ciocnit. Nu au fost victime, iar după câteva minute de discuții mai aprinse, cei doi șoferi s-au înțeles pe cale amiabilă și fiecare și-a văzut de drum. La fața locului a venit și un echipaj de poliție pentru a clarifica situația.
Cel mai probabil neatenția și neacordarea de prioritate a produs o tamponare între cele două mașini pe strada Ștefan cel Mare din Hârlău. Cei care se aflau în mașină nu au pățit nimic, însă autoturismele, marca VW și Audi au fost avariate.
Politiștii ajunși la fața locului au testat șoferii celor două masini implicate în tamponare, rezultatul alcool testului fiind negativ. După minute bune de discuții, ei s-au înțeles pe cale amiabilă și fiecare și-a văzut de drum.
CITEȘTE:
 Botoșănean implicat într-un accident rutier : A lovit un pieton care consumase două, trei pahare de coniac