Botoșănean implicat într-o tamponare în lanț, trafic dat peste cap

Trei autovehicule au fost implicate într-o coliziune în lanţ.

 

Incidentul s-a petrecut vineri la amiază, pe drumul naţional 29, la ieşirea din Plopeni spre Suceava.

 

În timp ce conducea autoutilitara pe DN 29 din orașul Salcea, pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente în mers, un bărbat de 30 de ani din comuna Moara, a intrat coliziune faţă-spate cu autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 30 de ani din județul Călăraşi, pe care l-a proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 23 de ani din județul Botoşani, oprit pentru a acorda prioritate unui alt autoturism care circula din sens opus şi efectua un viraj la stânga.

 

Potrivit IPJ Suceava, din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 30 de ani din județul Călăraşi, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Cei trei conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Traficul pe drumul naţional 29 a fost perturbat şi la locul incidentului s-a circulat alternativ pe un singur sens, iar cozile s-au întins pe distanţe de circa un kilometru.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store