Botoșănean implicat în cea mai scandaloasă afacere imobiliară

Fiul unui șef de instituție de la Botoșani apare într-un scandal imobiliar cu miză uriașă.

 

Arhitectul-șef al Iașului vinde cu 100.000 de euro un teren familiei care construise trei blocuri fără autorizație, în cea mai scandaloasă afacere imobiliară din Iași a ultimilor ani. Blocurile din Aurel Vlaicu 49 au fost construite fără autorizație. Poliția Locală a pierdut procesul dintr-un motiv stupefiant: lipsa calității procesuale.

 

De trei ani, primarul Mihai Chirica n-a numit un director general la Poliția Locală. S-au pierdut peste 20 de procese din cauza acestei chichițe procedurale în dosare imobiliare. Colac peste pupăză, botoșăneanul Alexandru Mustiață, fostul arhitect-șef, a vândut un teren familiei care construise cele trei blocuri din Aurel Vlaicu. La aceste imobile n-a existat niciodată PUZ și nici autorizație de construcție.

 

Alexandru Mustiață a venit de nicăieri, a stat un an șef la Urbanism și a plecat din nou în anonimat. Mustiață a picat penibil de două ori concursul de arhitect-șef al Iașului, examenele având loc la București, și apoi și-a cerut transferul la Inspectoratul de Stat în Construcții, altă sinecură călduță.

 

Nimeni n-a știut de unde a apărut și ce l-a recomandat, în afara averii impresionante a tatălui său, fost șef la Garda Financiară Botoșani. Cunoscătorii spun că, prin Mustiață, manevrat pas cu pas de viceprimarul Harabagiu, imobiliarii și-au pus propriul om în inima sistemului de aprobare a proiectelor de urbanism. Primarul n-a explicat niciodată de ce l-a ales, ca și cum n-ar fi avut niciun argument rezonabil.

 

Dar omul dezvoltatorilor a ajuns să facă afaceri chiar cu dezvoltatorii. Alexandru Mustiață a vândut un teren cu 100.000 de euro Ancăi Condurache exact când aceasta era în proces cu Primăria din cauza a două blocuri construite fără autorizație. Ulterior, s-a declarat în conflict de interese, dar a luat banii.

 

Mustiață a luat de la executor

 

Mustiață și soția au cumpărat terenul de 556 mp de la nr. 42 al străzii Vasile Lupu în aprilie 2016. La ora aceea, tânărul arhitect avea un cabinet privat cu o cifră de afaceri derizorie. El a cumpărat prin executor, la o licitație, un teren care fusese deja devalorizat de trei ori. Suprafața e la stradă, mai sus de biserica de pe Vasile Lupu, și fusese cumpărată de Irina Ișoveanu în 2007, aproape de punctul maxim al bulei imobiliare, cu exorbitanta sumă de 150.000 de euro.

 

Intrată în incapacitate de plată după criza financiară, Ișoveanu nu și-a mai plătit ratele și Volksbank i-a executat bunul. „Nu mai țin minte câți au fost la ultima strigare, dar a fost concurență”, spune Irina Ișoveanu.

 

Alexandru Mustiață cumpără terenul și chiar depune o cerere de certificat de urbanism pentru construirea unui sediu pentru firma sa de arhitectură.

 

Dar în septembrie 2016, Mustiață se angajează la Primăria Iași, inspector la Urbanism, iar de la 1 ianuarie devine arhitect-șef al orașului. Pe 1 septembrie 2017, șeful Urbanismului vinde terenul din Vasile Lupu cu 100.000 de euro, avantaj de 60.000 de euro față de prețul din urmă cu un an, cumpărătoarea fiind Anca Elena Condurache.

 

Straniu este că, doar cu o săptămână înainte de tranzacție, sus-numita depusese la Primărie o nouă cerere de intrare în legalitate a unuia dintre cele mai scandaloase proiecte imobiliare construite vreodată la Iași. E vorba de cele trei blocuri construite în Aurel Vlaicu, numărul 49. Cumpărătoarea era și petentă la arhitectul-șef, vânzătorul terenului.

 

Alexandru Mustiață a spus că Anca Condurache îi era vecină pe Vasile Lupu și că a vrut să facă o alipire: „Prețul a fost corect, la valoarea pieței, ea avea un teren mai mare alături și voia să construiască”. Întrebat de dosarul de autorizare al proiectului din Aurel Vlaicu, aparținând lui Condurache, fostul arhitect-șef a spus că nu-și amintește și că vrea să-i fie adresate întrebările pe mail.

 

Articolul complet pe reporteris.ro

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store