Seara trecură, un bărbat întins pe o bancă de pe strada Primăverii a atras atenția lui Alex, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Ora târzie, locul nepotrivit pentru odihnă și frigul l-au îndemnat pe jandarm să vadă ce se întâmplă cu bărbatul și dacă îl poate ajuta cu ceva.
Încercările de a vorbi cu bărbatul nu au avut succes, astfel că, după ce a verificat dacă are puls, Alex a apelat numărul unic de urgență 112 și, după sosirea unei ambulanțe, a ajutat la urcarea acestuia, în vederea transportării la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati.
Având în vedere că, în această noapte, temperatura prognozată va atinge un minim de minus 4 grade Celsius, echipajele de jandarmerie aflate în misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice vor avea în atenție persoanele vulnerabile, în vederea prevenirii unor posibile cazuri de hipotermie.
Jandarmii botoșăneni recomandă cetățenilor să solicite sprijinul autorităților competente atunci când observă persoane care au nevoie de ajutor, pentru a fi evitate situațiile ce se pot transforma în urgențe medicale ce le pot pune în pericol viață sau integritatea fizică.