Botoșănean FĂRĂ permis depistat de polițiști prin aplicația eDAC

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani au depistat un botoșănean care conducea un autoturism înmatriculat în România, deși acest drept îi fusese suspendat.

 

În data de 27 aprilie 2024, în jurul orei 21:30, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (I.T.P.F.) Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Baranca - județul Botoșani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, cetățean român.

 

Bărbatul nu a putut prezenta la control permisul de conducere, motiv pentru care polițiștii au efectuat verificări cu ajutorul aplicației eDAC, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat.

 

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.