Toata conducerea Astra Asigurari, companie controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost revocata si inlocuita printr-o hotarare luata in 19 octombrie de Consiliul de Supraveghere prezidat de Dan Adamescu, arata date publicate miercuri in Monitorul Oficial, dar si pe site-ul Bursei de Valori. Astfel, Iulius Alin Bucsa a fost revocat din functia de presedinte al Directoratului, locul sau fiind luat de Sorinel Tanasuca, un fost director al sucursalei Astra Botosani, fost membru PD.
Intr-un raport publicat in 6 noiembrie pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti si citat de HotNews se precizeaza ca au fost finalizate la Registrul Comertului modificarile referitoare la membrii Directoratului societatii Astra, conform hotararilor luate in 19 octombrie de Consiliul de Supraveghere al Astra Asigurari.
Astfel, au fost revocati - Iulius Alin Bucsa, din calitatea de Presedinte Directorat, Catalin Marius Chiriac, din calitatea de Vicepresedinte Directorat si Nicoleta Dinu, din calitatea de Membru Directorat.
Acestia au fost inlocuiti cu Sorinel Tanasuca, in calitate de Presedinte Directorat, precum si cu Moruzea Monica Diana si cu Olteanu Ion Liviu, in calitate de membri ai Directoratului.
Doua din hotararile luate in 19 octombrie de Consiliul de Supraveghere al Astra Asigurari au fost publicate miercuri in Monitorul Oficial.
In acestea se precizeaza ca la aceasta sedinta au fost prezenti fizic Dan Grigore Adamescu - Presedintele Consiliului de Supraveghere si Gheorghe Ovidiu Calinescu - membru al Consiliului de Supraveghere, in timp ce Bogdan Alexander Adamescu (n.a fiul lui Dan Adamescu), vicepresedintele Consiliului de Supraveghere a participat la sedinta prin teleconferinta.
In documentele publicate miercuri in Monitorul Oficial se precizeaza ca Sorin Tanasuca a fost numit ca presedinte al Directoratului societatii pentru un mandat de 4 ani.
Decizia ASF privind retragerea autorizatiei de functionare si solicitarea intrarii in procedura de faliment a Astra Asigurari a fost publicata in data de 31 august 2015 in Monitorul Oficial.
Incepand cu aceasta data, asiguratii care au de recuperat bani de la acest asigurator pot solicita deschiderea dosarului de dauna printr-o cerere adresata Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA). Trebuie stiut insa ca falimentul unui asigurator este hotarat de catre o instanta judecatoreasca si ca FGA va efectua platile catre creditorii de asigurari de la data ramanerii definitive a hotararii privind deschiderea procedurii de faliment in limita plafonului legal (450.000 lei/creditor de asigurare).
O decizie in instanta intarzie insa sa apara. Tribunalul Bucuresti a amanat din nou, in 23 noiembrie, pronuntarea unei sentinte in cazul cererii ASF de deschidere a falimentului la Astra Asigurari. Noul termen de judecata este acum 3 decembrie.
CITEŞTEŞI:
Un fost parlamentar botoșănean a votat pentru un faliment istoric uriaș!