La fata locului, polițiștii locali au chemat de urgență cadrele medicale
În weekendul 1-3 noiembrie 2024 polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat care monitorizează camerele de supraveghere din municipiu, pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, au observat o mai multe evenimente precum și încălcări ale prevederilor legale.
Una dintre ele a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21:00.
În sensul giratoriu amplasat la intersecția străzilor Pacea cu Sucevei, a fost observată o persoană care stătea dezorientată pe partea carosabilă.
Deoarece exista pericolul producerii de accidente, polițistul local din Dispecerat a direcționat în zonă patrula auto de poliție locală.
Ajunsă la fața locului, aceasta a apelat Serviciul Județean de Ambulanță existând suspiciuni că persoana suferă de boli psihice.