Botoșănean de 43 de ani găsit fără suflare în Italia – CAUZELE decesului

În urma autopsiei, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost restituit familiei pentru repatriere.

 

Colegii au intrat în panică pentru că nu a mai mers la muncă

 

George Marcel Ocu, un român în vârstă de 43 de ani, stabilit de ani buni pe insula Ischia, a fost găsit mort în locuința sa din Piazza Bagni, Casamicciola Terme, scrie Rotalianul.

 

Corpul său, după ce a fost supus autopsiei, a fost în cele din urmă restituit familiei pentru repatriere și înmormântarea care va avea loc în România.

 

 

Marcel (Marcello, cum îl numeau prietenii italieni) a fost găsit fără suflare în casă, pe data de 29 iunie 2023.

 

Alarma a fost dată de colegii care, îngrijorați că Marcel nu s-a prezentat la lucru, au mers acasă la el și au făcut descoperirea șocantă.

 

Cauzele decesului

 

Deși era evident că decesul românului a survenit din cauze naturale, pe lângă serviciile sanitare de urgență de la 118 la fața locului s-au prezentat și carabinierii.

 

Medicul legist a dispus efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

 

Rezultatele autopsiei au confirmat teoria inițială și anume că decesul s-a produs brusc, din cauze naturale. Marcel, care lucra ca zidar, suferea de probleme cardiovasculare preexistente.

 

Fratele bărbatului, mesaje sfâșietoare transmise pe Facebook:

„Fratele meu drag și scump, mi-e dor de tine! Dumnezeu să te odihnească în pace!”

 

Pe pagina soției zeci de persoane, rude și prieteni, și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe:

 

„Dumnezeu să-l odihnească în pace și ție putere de a trece peste această durere!”,

a scris cineva.

 

Anunțul trist al decesului a fost făcut de soția lui, Lidia, și de cei doi fii ai lor. Funeraliile lui George Marcel Ocu vor avea loc la Botoșani.


 

Apropiații bărbatului au transmis zeci de mesaje de mesaje sfâșietoare familiei îndoliate.