Botoșănean cu ochii în lacrimi după ce și-a văzut casa înghițită de flăcări

Miercuri dimineață, 19 august 2015, unui botoșănean i-a ars aproape toată agoniseala de-o viață, când și-a văzut arzând casa, incendiul care a izbucnit întinzându-se cu repeziciune, până a cuprins chiar și acoperișul imobilului.

 

Un bărbat din satul Oneaga, comuna Cristeşti, a fost păgubit de foc de 15.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în această dimineaţă, în locuinţa sa.

Anunţat cu întârziere, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din întregul imobil, dar şi la acoperiş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină puţin după ora 10.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul şi bunurilor din interior.

„Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Cauza probabilă o constituie amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile faţă de mijloacele de încălzire.“, se arată scris în comunicatul de presă remis de către ISU Botoșani

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44577:INCENDIU la Mihăileni: O casă a fost cuprinsă de flăcări, pompierii chemați să intervină ]]