Un incendiu izbucnit în această după-amiază în locuinţa unui bărbat din comuna Truşeşti, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarului. Vecinii au observat că iese fum din locuinţa acestuia, au încercat să intre în clădire, dar nu au reuşit întrucât uşa era încuiată prin interior şi au solicitat sprijinul pompierilor.
Apelul de ajutor a fost înregistrat la ora 15.33. La locul indicat, s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu o autospecială cu apă şi spumă, unul aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o singura cameră. Proprietarul, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit decedat, la ieşirea din cameră în care a izbucnit incendiul.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit ca incendiul a fost generat, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise.
CITEŞTE:
Femeie moartă într-un incendiu la Costești - FOTOGALERIE
[[banner]]