Botoșănean amendat de PATRU ori cu peste 5.000 de lei pentru 215 km/oră!!!

Polițiștii rutieri au depistat sâmbătă, pe DN 2, în județul Neamț, un bărbat de 43 de ani care a încălcat de patru ori regimul legal de viteză, informează Poliția Română.

 

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis duminică, acesta a fost sancționat contravențional, pentru fiecare abatere în parte, cu amendă în valoare de câte 1.305 lei, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, la fiecare abatere săvârșită.

 

''La data de 18 februarie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Dorohoi, județul Botoșani, care conducea cu viteză excesivă. Astfel, acesta a fost înregistrat de aparatul radar, pe DN 2, în județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 126 km/h, în localitatea Horia, cu 126 km/h, în afara localității Horia, cu 215 km/h, în afara localității Secuienii Noi, și cu viteza de 130 km/h, în localitatea Secuienii Noi'', precizează sursa citată.