Bombă "pescuită" din iaz

 

A scos o bombă dintr-un iaz. I s-a întâmplat duminică unui pescar din Dorohoi. Puţin înainte de prânz, Vasile V. a început să sape după râme în albia iazului, într-un loc unde apa secase. La scurt timp, a observat un obiect care semăna cu un proiectil. A oprit operaţiunea şi a solicitat sprijinul personalului specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani
Ajunşi la locul indicat, pirotehniştii au constatat că este vorba de o bombă explozivă de aruncător, cal. 82 mm. Mr. Ştefan Uşurelu, şeful echipei pirotehnice a precizat că muniţia era în perfectă stare de funcţionare şi putea exploda la orice acţiune mecanică, fiind trecută prin gura de foc. Bomba a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău , în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe IJSU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.