Bolnavii de la Neurologie au primit vizitatori neașteptați - FOTOGALERIE cine le-a adus cadouri  

Bolnavii internați la Secția de Neurologie a Spitalului Județean „Mavromati” au primit astăzi, 19 noiembrie, o vizită neașteptată, cu care sunt obișnuiți poate doar de sărbători.

 

Elevi din clasa a IX-a de la Colegiul Național „A.T.Laurian” Botoșani au organizat, în cadrul „Global Education Week”, o campanie de strângere de fructe pentru a le dărui pacienților de la Spitalul Județean.
„Împreună cu elevii din clasa a IX-a C, am pus la cale proiectul «Inimă pentru Inimă» și am ales spitalul pentru că aici sunt oameni care au nevoie de aceste lucruri, să ajungem puțin la sufletul și inima lor. Trebuie să recunosc că am ales această secție pentru că bolnavii nu se pot deplasa și pentru că aici a fost internată și tratată de d-na doctor Simon vreme de șapte ani, chiar mama mea”, a declarat Elena Alecsa, profesor de educație fizică și organizator al campaniei.
Bolnavii au primit cu fețele senine micul dar venit de la copii și au fost impresionați de faptul că întregul demers umanitar a fost suportat financiar de aceștia și părinții lor.
„Nu pot să cred ce-au făcut copiii ăștia, este ceva lăudabil”, a declarat una dintre paciente.
[[banner]]
Elevii care s-au implicat în campanie sunt mulțumiți de rezultatul muncii lor.
„Mi s-a părut foarte frumoasă ideea, pentru că ajutăm un bolnav care nu are bani să își cumpere o banană, o portocală, și noi îl ajutăm din puținul nostru pe care îl avem”, a spus Dănuț, unul din elevi.
„Bătrânii sunt cei care contează, ei sunt cei care ne-au ajutat, care ne-au învățat, ei au fost alături. Bunica m-a legănat, nu? Cred că e foarte important dacă ei sunt într-o situație mai puțin plăcută, sunt într-un spital, trebuie să ne gândim ca din puținul nostru să îi ajutăm. Cred că a contat”, a adăugat Alina, o altă elevă implicată în proiect.
Și conducerea Spitalului Județean a considerat oportun proiectul „Inimă pentru inimă”.
„Vrem să le mulțumim elevilor, părinților și profesorilor implicați în acest proiect. Au reușit să aducă un zâmbet pe chipul pacienților, să aducă o rază de speranță și o vorbă bună și apreciem lucrul acesta. Le mulțumim din inimă și îi încurajăm ca elevii să se orienteze și spre profilul medical, să își aleagă o meserie în domeniu”, a declarat Ioan Asaftei, director îngrijiri al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.
Copiii coordonați de prof. Elena Alexa vor mai organiza astfel de acțiuni în apropierea Crăciunului, promite inițiatoarea proiectului.
CITEȘTE:
 Campanie dedicată strângerii legumelor pentru copiii aflați în dificultate – AFLĂ când
[[galerie-foto]]