Bogdan Ota, concert la superlativ cu primar şi public în picioare – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Botoşăneanul Bogdan Ota a susţinut primul său concert acompaniat profesionist la Botoşani, oraşul în care s-a născut, a crescut şi pe care l-a regăsit după mai mulţi ani de zile în care s-a perindat prin ţările de peste hotare. L-au primit „pe copilul minune” al oraşului sute de botoşăneni care şi-au cumpărat un bilet pentru a-i asculta muzica sublimă în concertul susţinut la Teatrul Mihai Eminescu. 








Sala mare a instituţiei culturale a fost umplută la refuz, fiind epuizate peste 600 de bilete pentru concertul lui Bogdan Ota. El a fost acompaniat de Filarmonica Botoşani şi corul Liceului de Artă. Printre sutele de botoşăneni care au venit să îl asculte pe cel care a uimit prin muzica sa o lume întreagă s-au aflat şi primarul Cătălin Flutur, împreună cu soţia sa Gabriela Flutur dar şi părinţii artistului. Bogdan Ota a mai concertat de Zilele Oraşului, însă în aer liber, fără să fie acompaniat profesionist.


Prestaţia artistică a lui Bogdan Ota  a durat mai bine de două ore, date fiind pauzele îndelungate dintre piese în care spectatorii nu conteneau cu aplauzele. Pianistul şi compozitorul Bogdan Ota a încântat publicul cu o muzică superbă care nu poate fi exprimată în cuvinte şi care practic a amuţit toată suflarea adunată la teatru. El a interpretat mai multe piese din compoziţia proprie, de-a lungul celor două ore muzica sa fiind trăită intens atât de el care „a mângâiat” pianul mai mult cu ochii închişi cât şi de sutele de ascultători.




În debutul fiecărei melodii pianistul a explicat publicului ce anume l-a inspirat la momentul în care a aşezat notele pe portativ prin câte o povestioară amuzantă sau tristă, după caz. El a interpretat piesele Haralds dream – Visul lui Harald, Story of my life – Povestea vieţii mele, Glimpse of happiness – Clipe de fericire, Sahara, Solitude – Singurătate, Fantasy for piano şi trilogia Black symphony for a black friday – Simfonie neagră pentru o vinere neagră în care s-a inspirat din atacul terorist de pe o insulă a Norvegiei când şi-au pierdut viaţa peste 70 de tineri.




Pianistul a primit şi flori din partea spectatoarelor făcând chiar şi glume la momentul în care i s-a oferit un trandafir alb din partea unei d-ne: „Nici că am visat vreodată să cânt la un pian negru, cu un trandafir alb… nu se oferă nimeni pentru a se aşeza pe pian?”, spre deliciul publicului care a izbucnit în râs.



CITEŞTE ŞI:
 Premieră fascinantă cu Bogdan Ota la pian în Centrul Vechi 





La final, botoşănenii prezenţi la concert l-au aplaudat îndelung pe Bogdan Ota refuzând să părăsească sala. Cu toate că a mulţumit de mai multe ori pentru căldura cu care a fost primit, artistul a fost nevoit să revină pe scenă pentru a mai trezi încă o dată la viaţă pianul cel negru, zgâriat şi care a văzut şi zile mai bune dar care însă, la atingerea pianistului a oferit o muzică de excepţie care a provocat valuri de emoţie printre spectatori.








CITEŞTE ŞI:
 Bogdan Ota mirat de Botoşani – AFLĂ ce a spus despre oraş




VEZI ŞI:
 Noul CET sărbătorit cu farfurii sparte, topogane, mici, spioni politici şi o mulţime de inimi  în poligonul ACR - GALERIE FOTO