Bogdan Cărăușu susținut de scriitorii botoșăneni: Orașul a stagnat, arată urât, neatractiv, cu un teatru în ruină

Bune să vă fie inimile, dragi botoșăneni!

 

Atunci când botoșăneni care reprezintă elita intelectuală a orașului scriu astfel, cuvintele lor mă onorează, mă responsabilizează și mă obligă să continui să lupt pentru ca urbea noastră să redevină orașul de care să fim mândri.

 

Un consilier local, atunci când este partinic, reprezintă doar o mică parte din alegătorii unei comunități, iar interesele lui sunt ale partidului din care face parte, nu ale membrilor acelei comunități. S-a văzut cât rău au făcut consilierii locali, care au fost in ultimii patru ani la putere din partea unui partid. Orașul a stagnat, arată urât, neatractiv, cu un teatru în ruină, cu un centru istoric care nu poate fi arătat lumii, cu străzi și parcări neamenajate; nimic nu arată a fi un oraș civilizat, modern, deși are o tradiție culturală remarcabilă, institutii de cultură profesioniste, ca în marile orașe etc., dar dacă lupta politică, orgoliile personale, vanitatile au primat în ședințele Consiliului Local și nu interesele botosanenilor, avem situația în care ne aflăm acum, una critică și jenantă.

 

 

De aceea cred că un consilier local, așa cum își prezintă programul său electoral IONUȚ-BOGDAN CARAUSU, independent față de orice interes politic și dornic să consilieze un primar care să poată lua decizii radicale în privința dezvoltării, modernizării și revigorării tradițiilor social-economico-culturale ale Botosanilor, ar putea fi de real folos pentru reformarea totală a mentalității de consiliere. De aceea cred că botosanenii pot schimba situația actuală din cadrul Consiliului Local Botoșani votand cu ochii deschiși oameni ca IONUȚ-BOGDAN CARAUSU și programe electorale coerente, clare, realizabile ca ale lui!

Gellu Dorian - scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

 

(Comunicat Bogdan Cărăușu – candidat independent la Consiliul Local)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store