Tânărul Bogdan Cărăușu, candidat independent la alegerile din 27 septembrie 2020 pentru un post de consilier în cadrul Consiliului Local Botoșani se vede și din panourile electorale amplasate în municipiul Botoșani, conform legislației electorale în vigoare.
Bogdan Cărăușu este cunoscut mai ales prin faptele sale care au ajutat oamenii mai puțin norocoși. Acum vrea să fie o voce în plenul municipal și cu puțin înainte de ziua alegerilor, a transmis un mesaj alegătorilor din municipiul reședință de județ:
„Bune să vă fie inimile, dragi botoșăneni!
S-au împlinit 5 ani de cînd am început, fără ca asta să fi fost intenția, campania electorală. Să nu vi se pară ciudat ceea ce am zis, pentru că, după toți acești ani plini de activități și acțiuni, cu sute de voluntari implicați și sute de botoșăneni ajutați, am învățat că cea mai bună oratorie este oratoria faptei.
Am înțeles că ceea ce politicienii români numesc campanie electorală este, de fapt, spoială ieftină, plătită scump din banii noștri. Spoială aplicată peste zeci de ani de furturi și lipsă de implicare pentru cetățeni.
Nădăjduiesc că pe 27 septembrie, vom începe, prin vot inteligent, schimbarea profundă a societății noastre prin primenirea clasei politice.
Botoșănenii votează fapte bune pentru Botoșani!”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: