Bogdan Cărăușu își va lansa candidatura la Consiliul Local sâmbătă, 15 august 2020 pe esplanada Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă”, bulevardul Mihai Eminescu. Redăm mai jos comunicatul transmis.
Educație, nu improvizație
Având în vedere faptul că viitorul unei societăți este rezultatul educației prezentului, care se face prin asimilarea trecutului, cu reușitele și eșecurile acestuia din urmă, educația tinerei generații a reprezentat și reprezintă pentru mine principala preocupare.
Astfel, în cei cinci ani de activitate am conceput, am organizat și realizat zeci de proiecte prin care sute de tineri din Botoșani au fost implicați în activități menite a- i ajuta în propria formare și dezvoltare personală. În acest sens s-au desfășurat cursuri de pregătire, seminarii, concursuri, conferințe, simpozioane, festivaluri, dezbateri publice, precum şi organizarea de manifestații publice, marşuri, tabere de lucru, acțiuni de împădurire și tabere de supraviețuire. Au fost concepute, promovate şi desfăşurate programe educaționale nonformale pentru tineri, în colaborare cu instituții de învățământ (şcoli, licee, universități) şi organizații non‐guvernamentale cu interese comune cu ale asociației.
În colaborare cu alte organizații am realizat o multitudine de programe educaționale complexe tip „boot camp” (program complex format din sesiuni de pregătire nonformală, excursii, activități în aer liber şi altele). Am încurajat acțiuni de cooperare culturală şi implicare a tinerilor şi adulților în activități civice de interes comunitar.
Am organizat concursul interliceal de arte plastice - „Sfinții Închisorilor” - concurs ajuns deja la a patra ediție, ce a implicat, de-a lungul celor trei ediții încheiate, liceeni și profesori coordonatori din majoritatea liceelor botoșănene.
Prin asociația pe care o coordonez am desfășurat evenimentul de manifestări cultural-artistice „Eminescu trăiește prin noi”, eveniment ajuns la a patra ediție. În anul 2018, am pus în practică proiectul (co-finanțat de Primăria Municipiului Botoșani) „Botoșaniul susține reîntregirea României”. În cadrul proiectului, 50 de copii din Republica Moldova, elevi ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, au fost oaspeții orașului Botoșani timp de trei zile. Prin activitățile desfășurate, voluntarii botoșăneni ai asociației au interacționat cu tinerii basarabeni, copiii români de pe ambele maluri ale Prutului descoperindu-și astfel rădăcinile comune. Am căutat să atingem puncte cardinale ale românismului și ale spiritualității din nordul țării, prin vizitarea unor obiective precum Casa Memorială „Nicolae Iorga”, Biserica ștefaniană a Mănăstirii Popăuți, Memorialul Ipotești, Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Putna și Ceteatea de Scaun a Sucevei. Am reușit, de asemenea, să realizăm nenumarate acțiuni filantropice (umanitare) și de solidaritate socială, realizate prin voluntariat, prin donații și cu participarea altor ONG-uri.
Nu in ultimul rand, am desfăşurat activități ecologice şi dezvoltare durabilă şi de educare în privința protejării mediului natural. Prin tot ceea ce facem, prin toate acțiunile gândite, plănuite și organizate de Frăția Ortodoxă „Sf. M. M Gheorghe Purtătorul de Biruință” și asociația „Scut botoșănean” ne străduim să oferim tinerilor din Botoșani o viziune integratoare în viața neamului românesc, să le aducem la cunoștință adevăratele repere ale poporului român. Pentru că știm că fiecare generație poate și trebuie să fie o treaptă pe care generațiile mai tinere să poată urca pe calea neamului. Obiective realiste, nu promisiuni populiste.
A devenit evident, cred, că reprezentanții clasei politice botoșănene nu au un veritabil plan de dezvoltare pentru orașul nostru. Strategiile adoptate în ultimele trei decenii par mai degrabă reacții anemice ale administrației publice locale la provocările generate de condițiile socio-politice din ce în ce mai dinamice. Botoșaniul, un oraș cu un bogat patrimoniu cultural și cu o istorie fascinantă ca zestre, orașul supranumit „orașul domnițelor” sau „orașul geniilor” este astăzi doar locul unde te poți distra la „Cornișa Aqua Parc Botoșani”. Dar nu oricând și nu mereu în siguranță.
Lucrând cu tinerii și pentru tineri, am constatat că potențialul uman pe care autoritățile locale îl irosesc este imens. Energiile creatoare și dătătoare de un suflu nou sunt lăsate să se risipească în cele patru zări, fără ca cei care ne conduc orașul să facă ceva pentru a opri hemoragia de tineri excepționali. Statisticile ne arată că orașul nostru îmbătrînește încet, dar sigur din cauza lipsei de viziune a celor responsabili. Mai mult, speranța de viață în Botoșani este sub media întregii țări. Oraș care a dat țării și lumii nume precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Gen. Gheorghe Avrămescu etc., Botoșaniul pare că a fost părăsit de întreaga clasă politică, sortit încremenirii într-o zonă a uitării și a nepăsării, pecetluit cu sintagme precum: „capăt de linie” sau „locul unde se agață harta în cui”.
Îmi doresc din tot sufletul să schimbăm în bine mersul lucrurilor, dovadă stând și faptele mele de până acum. Din postura de consilier local, voi propune proiecte care să vizeze dezvoltarea durabilă a municipiului nostru pe termen mediu și lung, proiecte prin care să atragem și să cooptăm tinerii valoroși din municipiu, dar și din județ. Îmi propun crearea unor grupuri de lucru care să integreze oamenii capabili din municipiu, oameni care își doresc cu adevărat un oraș Botoșani de care să fim cu toții mândri. Avem datoria față de istorie și față de înaintașii noștri să redăm Botoșaniului strălucirea de altădată, iar acest lucru se va putea face doar utilizând cât mai eficient resursele de care dispunem.
Numai prin eforturile conjugate ale tuturor botoșănenilor, din toate categoriile sociale, eforturi puse în slujba unei viziuni comune „...vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât.”
Fapte bune pentru Botoșani!
(Comunicat Bogdan Cărăușu, candidat independent la Consiliul Local )
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: