La CJ joacă ”Echipa bogaților” - Oamenii lui Iftime, puzderie de terenuri, case, mașini de tot felul, conturi și bijuterii; doi poartă Rolex la mână 

Valeriu Iftime declara la începutul anului că nu a intrat în politică pentru a se îmbogăți. Pentru că este deja bogat. 

 

Masa bogaților 

 

 

La fel ca și majoritatea celor pe care i-a cooptat în echipa sa de la Consiliul Județean. Oameni de afaceri sau cu profesii liberale, așa cum spune de altfel și doctrina liberală „prin noi înșine”. Puțini sunt bugetarii din jurul lui Iftime, actualii consilieri județeni sunt în marea lor parte administratori de firme. 

 

Și pentru că marile schimbări au survenit în echipa PNL de la Consiliul Județean, iar social-democrații care au depus jurământul de consilieri județeni sunt, cu mici excepții, aceiași, am răsfoit declarațiile de avere completate de liberalii de la masa lui Valeriu Iftime. 

 

 

 

Marian Bidașcă, dividende de jumătate de milion de euro într-un an 

 

 

Este antreprenor, de altfel această calitate de a stăpâni arta afacerilor este una în familie. Actualul consilier județean deține două terenuri intravilane de 500 și 1.991 mp, o casă de locuit și un spațiu comercial. 

 

Unii dintre cei care completează declarațiile de avere anonimizează pe cât posibil adresele la care-și au proprietățile și lasă doar localitatea. Alții fac acest lucru total.

 

Marian Bidașcă are și bijuterii din aur în valoare de 20.000 de euro, precum și un ceas Rolex care se ridică la suma de 18.000 de euro. 

 

Deține părți sociale la două societăți în valoare de aproape 195.000 de lei dar are și datorii, respectiv un credit de 150.000 de lei. 

 

A avut un venit anual în 2023 în valoare de 9.510 lei, iar soția 77.439 lei. Bugetul familiei a fost completat de dividende în valoare de 100.000 de la o firmă, respectiv 2.474.000 lei, de la altă firmă.

 

 

 

Bogdan Dăscălescu, 11 terenuri 

 

 

Este fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, ales în 2020 pe listele ALDE, formațiune care anul trecut a fuzionat cu PNL. 

 

Vine de la Bucecea și este și el antreprenor. Deține nici mai mult, nici mai puțin de 11 terenuri care totalizează peste 9 hectare, agricol sau intravilan, în comuna Mihai Eminescu, localitatea Slătioara din județul Suceava sau Bucecea.

 

Deține două case de locuit și un spațiu de producție, iar mini-parcul auto al familiei este compus din BMW X3, Toyota RAV4 și Mitsubishi ASX. 

 

Averea lui Valeriu Iftime făcută publică în premieră: Cât de bogat este viitorul președinte CJ?

 

La venituri, în 2023 în baza unui contract de schimb pentru un spațiu de producție către o societate comercială a obținut o sumă de 397.100 de lei. Mai are depozite sau fonduri de pensii de 36.000 de euro, respectiv 58.333 lei, precum și împrumuturi către persoane juridice în valoare de 40.000 de lei.

 

Salariul său anual la Consiliul Județean a fost de 205.426 lei. Soția a câștigat 29.120 lei salariu plus indemnizația de consilier local la Bucecea de 8.739 lei la care s-a adăugat alocația copilului și 600 de lei din arendă agricolă. 

 

În declarația de avere mai figurează o sumă de 120.000 lei diferență valorică la contractul de schimb. 

 

 

Bogdan Suruciuc e pe credit 

 

 

Este inspector școlar general și vine de asemenea de la Bucecea unde în trecut a candidat și la Primărie din partea PNL. 

 

Este profesor de educație fizică la bază dar s-a ocupat și de afaceri. 

 

Deține un teren intravilan de 500 mp, un apartament în municipiul Botoșani și conduce un autoturism marca Mercedes fabricat în anul 2011. Mai are două credite în valoare de 430.000 lei. 

 

În calitate de șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) are un venit anual de 88.231 lei, iar soția care este profesor câștigă pe an 50.400 lei.

 

 

Luciana Buliga - Cluj, Iași, Botoșani

 

 

 

Este deținătoarea unui lanț de farmacii, o afacere care este tot în familie și de care se ocupă alături de soră. 

 

A renunțat la viața din Cluj pentru asta. A revenit la Botoșani și a acceptat să facă parte din echipa lui Valeriu Iftime. A lăsat la Cluj două terenuri și un apartament. 

 

Și-a cumpărat un apartament și în Iași. 

 

Deține de asemenea bijuterii din aur în valoare de 10.000 de euro și cinci depozite bancare în valoare de 52.150 lei. 

 

Din activitatea de farmacista a realizat venituri în valoare de 60.000 de lei în decurs de un an.

 

 

Constantin Bursuc, locuințe de la Brăești până la Năvodari

 

 

Este din Dorohoi și vine din mediul privat. Este unul dintre cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Botoșani. 

 

Și latifundiarul din echipa lui Valeriu Iftime. 

 

Are 13 terenuri în suprafață totală de 312.383 (31 de hectare) la Brăești, Vârfu Câmpului, Văculești, Cândești, municipiul Botoșani (intravilan). Deține două apartamente la Dorohoi, patru spații comerciale la Brăești și Dorohoi, o casă de locuit Brăești, un apartament la Năvodari, precum și o casă de locuit în localitatea Talpa. 

 

Are depozite bancare de 571.105 lei, respectiv 45.987 euro. 

 

A acordat împrumuturi în nume personal de 134.767 euro, 440.000 de lei și 71.200 lei. La capitolul venituri anul trecut a obținut 3.665 lei indemnizația de consilier local la Dorohoi. 

 

La firmele private are un salariu de 39.664 lei ca director economic, respectiv 41.180 de lei în calitate de administrator. 

 

Din activități agricole a obținut 157.000 lei. Soția are un venit de 31.500 de lei, din activități agricole. 

 

Constantin Bursuc a ridicat anul trecut dividente de 773.408 lei, iar soția în valoare de 55.000 de lei. 

 

 

Alin Corduneanu, în sfârșit un bugetar

 

 

Este (încă) administrator public la Primăria Ștefănești și a câștigat un mandat de consilier județean. 

 

În declarația de avere și-a trecut două apartamente pe care le deține împreună cu soția, fără adresa localității specificată. 

 

Soții Corduneanu conduc un  VW și un Mercedes. Familia a contractat un credit de 63.000 de euro scadent în 2037. 

 

Alin Corduneanu a avut un salariu de 78.605 lei la Primăria Ștefănești. Soția a adus în casă 87.011 lei.

 

 

Eugen Graur, motocicleta cel mai de preț bun 

 

 

Este consilier juridic de profesie și probabil că și-a completat declarația de avere în mai puțin de cinci minute. 

 

Iar asta pentru că nu are avere. Cel puțin în nume personal. Doar o Harley Davidson din 2014. În calitate de consilier juridic are un venit anual de 42.000 lei la care se adaugă o indemnizație acordată de MAI pentru misiune ONU, de 12.000 lei. 

 

 

Ionela Aiftincă, un apartament, o casă și încă ceva

 

 

Este avocat de profesie și deține propriul cabinet unde oferă consultanță juridică. 

 

Alături de soț deține trei terenuri intravilane de 3.100 mp, un apartament, o casă de locuit și cel mai probabil un spațiu comercial (nu este specificat clar). 

 

Soții conduc un Renault și o Dacia și au depozite bancare de peste 230.000 lei. 

 

Familia Aiftincă are contractate patru credite de 24.500 euro și 345.000 lei, în total. Soțul a avut anul trecut o donație 60.000 de lei. 

 

Ambii câștigă extrem de bine, soțul venituri anuale de 228.732 la Tribunalul Botoșani / 38.069 Tribunalul Suceava. 

 

Ionela Aiftincă aduce în casă o sumă de 262.445 lei din avocatură. De asemenea, bugetul familiei este întregit cu suma de 21.600 de lei, din chirie.

 

 

Andrei Nenișcă, patru apartamente la Iași 

 

 

Pare să fie un tânăr antreprenor de succes din Darabani. Se poate lăuda cu un număr de 10 terenuri intravilane sau agricole în suprafață totală de 55.250 mp, precum și 4 apartamente la Iași. 

 

Mai deține un spațiu comercial și o casă de locuit precum și două mașini: VW Polo și Skoda Octavia. Are conturi deschise la o bancă din Cluj în euro și lei, respectiv peste 65.000 de euro și 14.540 lei. 

 

Rubrica „Fond de pensii private sau alte sisteme de acumulare” a fost completată cu suma de  aproape 30.000 de lei. Tânărul liberal are credite de 47.000 de euro și 272.000 lei.

 

În calitate de administrator firmă privată câștigă 25.887 lei pe an, iar ca lucrător la propria firmă 25.887 lei. Mai are subvenții pentru terenuri de 4.177 lei, iar dividentele se ridică la suma de 1.368.875 lei.

 

 

Sergiu Zvîncă joacă la loto 

 

 

A condus în trecut Partidul Ecologist Român (PER), a trecut și pe la ALDE, iar acum este liberal. 

 

Timp de patru ani i-a fost consilier lui Bogdan Dăscălescu la cabinetul de vicepreședinte al Consiliului Județean. 

 

Sergiu Zvîncă este proprietar pe două terenuri intravilane de peste 500 mp și un apartament. Nu pare să aibă mașină, probabil fiindcă este achiziționată pe firmă. 

 

Are un cont curent de 7.656 lei și un fond de investiții de 18.103 lei. De asemenea, un credit în valoare de 35.000 de lei. 

 

În calitate de consilier la cabinetul lui Bogdan Dăscălescu a obținut 84.333 lei, undeva la 7.000 de lei pe lună. 

 

Anul trecut a făcut un transfer de proprietate imobiliară din patrimoniul personal la o societate în valoare de 7.000 lei și un transfer de titluri valorice de 1.000 de lei. 

 

A câștigat la loto 60 de lei și dividente de 26.500 lei de la o societate, respectiv 135 lei pe OMV Petrom.

 

 

Gabriel Timofte, cadou de 275.000 de lei 

 

 

Este și el om de afaceri și al doilea consilier județean cu Rolex la mână. 

 

Are în proprietate personală un teren intravilan în suprafață de 568 mp și o casă de locuit construită în 2024. 

 

Deține obiecte și bijuterii din aur în valoare de 10.000 de euro și un ceas Rolex Submariner din aur și oțel în valoare de 18.000 de euro. 

 

Gabriel Timofte este deținător de acțiuni la Etoro Cipru în valoare de 45.000 de dolari și de criptomonede în valoare de 20.000 de euro. 

 

La „Vatra Domnească” are părți sociale de 100% în valoare de 100.000 de lei. 

 

Anul trecut a beneficiat de un cadou misterios (persoana emitentă este anonimizată) în valoare de 275.000 lei. 

 

Salariul de la compania pe care o conduce este de 22.755 lei, iar valoarea dividentelor se ridică la 81.534 lei. 

 

 

Mihai Viciriuc, șase terenuri 

 

 

Vine din orașul Flămânzi unde este proprietar pe șase terenuri agricole și intravilane în suprafață totală de 44.196 mp. Mai deține o casă de locuit, în aceeași localitate. 

 

Are contractate două credite de 85.148 lei. În calitate de inginer câștigă pe an 55.029 lei. 

 

 

Cei cinci care au vrut să conducă județul, de la mici latifundiari până la oameni fără avere