Ștabii târgului cer limită de 30 km/h și covoare antiderapante la Lebăda: Nu le convine partea pe care este pista de biciclete, nici linia continuă de pe mijloc nu-i bună – GALERIE FOTO & DOCUMENT

O adresă asumată de aproximativ 70 de persoane a fost transmisă către Prefectură, Consiliul Județean și Primăria Botoșani. Vine din partea locuitorilor vilelor din cartierul rezidențial construit pe Șoseaua Iașului după revoluție.

 

Unii botoșăneni au drumuri de noroi, celor de la Lebăda nu le convine partea pe care este pista de biciclete

 

 

Adresa înțeleasă drept un memoriu adresat autorităților a fost semnată inclusiv de persoane din aceeași familie, preponderent soț și soție. Înjumătățit, ar însemna că asumarea este împărțită între vreo 35 de locuințe. Zona este cunoscută ca fiind ocupată de oameni potenți financiar ai orașului, unii chiar cu putere de decizie.

 

În adresa transmisă public autorităților și reprezentanților mass-media deopotrivă, se prezintă o listă cu nemulțumiri din partea riveranilor care se doresc a fi reparate ”pentru mai bunul mers al lucrurilor”.

 

Se mai transmite că prin această petiție se dorește promovarea unui dialog între comunitate și administrația locală: ”În calitatea noastră de contribuabili, considerăm că de o parte din banii pe care-i plătim ca taxe și impozite ar trebui să beneficieze și comunitățile noastre, prin programe de îmbunătățire a infrastructurii și nu numai, în final pentru creșterea calității vieții membrilor acestor comunități”.

 

Mai trebuie de precizat că în zonă locuiesc milionari, foști parlamentari sau primari, foști șefi din Poliție și tot felul de afaceriști, cartierul de case fiind aproape exclusivist și inaccesibil oamenilor de rând. Iar unele dintre problemele enumerate chiar intră în atribuțiunile de serviciu pe care le-au avut sau încă le mai unii dintre cei care locuiesc tocmai la Lebăda.

 

Petiționarii mai transmit faptul că problemele pe care le întâmpină sunt numeroase, însă s-a încercat a fi sintetizate în câteva pagini electronice. Printre altele, doresc separatoare de sens și limită de viteză pentru Șoseaua Iașului, care este de fapt ieșirea din oraș spre sudul țării. Cer și treceri de pietoni și numeroase sensuri giratorii, pentru a nu mai fi nevoiți să coboare până la cel de la Lebăda pentru accesul în propriile curți. Iar aceste solicitări vin în condițiile în care mii de botoșăneni trăiesc pe drumuri de pământ.

 

 

Infrastructura

 

Deși face parte din municipiul Botoșani, Șoseaua Iașului nu beneficiază de rețea de canalizare, ceea ce este inadmisibil în contextul politicilor actuale care promovează sănătatea populației dar și protecția mediului, nu doar cu vorbe ci și prin finanțarea programelor ce au acest scop.

 

Având in vedere fondurile puse la dispoziția autorităților locale prin PNRR sau ANGHEL SALIGNY, ne întrebăm de ce nu este cuprins în lista următoarelor investiții și proiectul de canalizare pentru Șoseaua Iașului?

 

Limita de viteza

 

Nu exista o uniformizare a limitei de viteză în municipiu. Deoarece face parte din oraș, limita maximă de viteză pe aceasta artera este de 50 km/h aceasta fiind obținută tot în urma numeroaselor noastre solicitări, dar nu este oricum respectată de către toți șoferii. De observat este faptul că această diminuare a vitezei de deplasare a fost determinată și de numărul considerabil al accidentelor rutiere ce au avut loc anterior în această zonă. Mai mult, pe strada Petru Rareș, care are același statut, de cvasi-centură ca și Șoseaua Iașului, limita de viteza este de 30 km/h pentru camioane. În plus, prezența agenților de circulație este rară în cartierul Lebăda, facilitând astfel, încălcarea legii de către șoferi care rulează cu mult peste 100 km/h. Considerăm că instalarea unor limitatoare de viteza ar spori siguranța în trafic și ar reduce mult și poluarea fonică la care sunt supuși toți riveranii.

 

Siguranța pietonilor

 

În ciuda celor mai bine de 2 km, Șoseaua Iașului, între cele două sensuri giratorii, nu are nicio trecere de pietoni, chiar dacă în zonă există o stație pentru transportul local de călători. Asta în condițiile în care sunt străzi în oraș care au treceri de pietoni aproape la fiecare 50 m. În plus, trotuarele sunt foarte înguste, (mai puțin de 1m), ceea ce pune mult în pericol viața pietonilor, în special a copiilor.

 

Pista ciclabilă - investiție a municipiului Botoșani - este pe partea dreapta, pe trotuarul ce aparține de comuna Curtești. Cum putem folosi aceasta pista de biciclete, noi cei din partea stângă care aparținem de municipiul Botoșani, dacă nu reușim să traversăm strada prin locuri permise, respectiv treceri de pietoni?

 

Accesul riveranilor

 

O altă anomalie este semnalizarea cu linie continuă dublă de la sensul giratoriu Alfa Land până la sensul giratoriu de la ieșirea din oraș, fapt ce îngreunează accesul riveranilor la propriile locuințe. Practic suntem obligați să ocolim cu autovehiculele toată zona între cele două sensuri giratorii. Acest aspect este o reală problemă în zonă nu doar pentru riveranii drumului Șoseaua Iașului și vă rugăm să tratați ca intersecții și punctele de afluire și defluire în și spre Șoseaua Iașului a tuturor aleilor și străzilor din Cartierul Lebăda cu tot ce impun în acest sens regulile de circulație pe drumurile publice: bandă de preselecție pentru viraj la stânga, marcaj longitudinal discontinuu, marcaje și indicatoare pentru treceri de pietoni.

 

Ați adus în discuție în mass media separarea benzilor pentru prevenirea accidentelor.

 

Considerăm că este un proiect costisitor și inoportun și că instalarea unor limitatoare de viteza ar înlocui cu succes aceste separatoare. În cazul în care aceste separatoare se vor monta, sunt prevăzute căi de acces secundare sau noi sensuri giratorii pentru a avea acces la locuințe? În cazul în care se va mări viteza cum s-a prezentat în cadrul aceluiași proiect, se vor monta și panouri fonoabsorbante și fonoizolante așa cum prevede legislația de mediu ? Se respecta in acest moment nivelul de zgomot prevazut de legislatia in vigoare pentru zonele rezidentiale de 50 db pe timp de zi si 45 db pe timp de noapte?

 

În concluzie, vă rugăm să tratați zona Cartier Lebăda ca o structură urbană și nu drept una de tranzit, chiar dacă este principala intrare/ieșire în/din municipiu spre celelalte zone ale țării.

 

Chiar dacă principalul drum care străbate cartierul este DE58, Șoseaua Iașului trebuie tratată nu ca un drum expres, ci ca o stradă urbană, unde conform legislației actuale viteza legală de deplasare nu poate depăși 50km/h, pentru a se asigura fluidizarea traficului rutier și pietonal în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Vă rugăm să conștientizați faptul că montarea separatoarelor de sens este o măsură minimalistă care are drept consecință doar creșterea vitezei de deplasare, dar care va produce un real disconfort riveranilor prin poluare fonică - creșterea nivelului de zgomot și poluare chimică, dar și prin lipsa accesului în și dinspre aleile și străzile secundare.

 

Mai mult, separatoarele de sens se pretează pentru drumurile expres unde există o rețea de drumuri secundare care să preia traficul local în localitățile de tranzit sau în extravilanul localităților.

 

Apreciem, astfel, că se impun măsuri pentru a asigura :

 

- Confortul cetățenilor: conectarea la instalațiile de canalizare.

- Siguranța riveranilor și a pietonilor: limitatoare de viteză, covoare presemnalizate antiderapante, treceri de pietoni semnalizate cu lumină intermitentă, linie întreruptă pentru acces la locuințe, controale ale Poliției rutiere. Toate aceste măsuri vor reduce riscul producerii de accidente, poluarea fonica și vor readuce siguranța în rândul cetățenilor în slujba cărora afirmați că sunteți.

 

Click pe documentul de mai jos pentru petiția integrală:

 

 

Petiție locuitori Șoseaua Iașului