Un bărbat din municipiul Botoșani este trimis în judecată de magistrați, după ce a încercat să înșele statul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Verner Patz, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”.
S-a reţinut că bărbatul, în perioada septembrie 2009 - 2011, a obţinut venituri în sumă de 70.150 lei în urma efectuării unor lucrări de termoizolaţii la două scări de bloc din municpiul Botoşani, venituri pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă, rezultând un prejudiciu de 11.224 lei, reprezentând impozit pe profit. ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă.